România participă cu 9 sportivi la Europenele masculine de gimnastică artistică
Data publicării:
Autor: Eduard Pascu
WhatsApp
România va fi reprezentată de 9 sportivi la Campionatele Europene masculine de gimnastică artistică de la Mersin (Turcia), din perioada 9-13 decembrie.

Delegaţia României a plecat sâmbătă în Turcia, potrivit paginii de Facebook a federaţiei. La juniori vom fi reprezentaţi de fraţii Gabriel şi Robert Burtănete, de Nicolae Bera şi de Raul Şoica.

La seniori vor concura Marian Drăgulescu, Răzvan Marc, Vlad Cotuna, Andrei Muntean şi Andrei Groza.

Antrenori vor fi Marius Urzică, Ştefan Gal, Marius Berbecar, Adrian Meleancă şi Cornel Burduhosu, delegaţia fiind completată de arbitrul Nicuşor Pascu, managerul echipei de seniori Gheorghe Predescu, managerul delegaţiei Viorel Lătăreţu, staff-ul medical fiind compus din Mihai Râşcu şi Răzvan Spirescu, transmite Agerpres.

Nu au făcut deplasarea la Mersin juniorul Nicholas Ţârcă (depistat pozitiv la Covid-19), Sebastian Bratan (arbitru), din cauza unor probleme personale, şi Dan Grecu, care a fost protejat din motive de sănătate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel