Românii lucrează cel mai mult din UE. Și câștigă aproape cel mai puțin
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay
Paradoxul statisticii: românii lucrează 40 de ore pe săptămână, cel mai mult din UE.

Paradoxul statisticii: românii lucrează 40 de ore pe săptămână, cel mai mult din UE, iar olandezii doar 30 de ore pe săptămână, citează Mediafax.

Angajaţii din România au fost pe primul loc în UE la numărul orelor lucrate pe săptămână în 2020, conform datelor de la Eurostat, oficiul european de statistică. Astfel, angajaţii români au lucrat, în medie, 40,4 ore pe săptămână anul trecut, fiind urmaţi în clasament de cei din Bulgaria, cu 40,2 ore şi cei din Croaţia, Cipru şi Polonia, cu 39,5 ore de lucru pe săptâmână. Alte ţări din Europa Centrală şi de Est respectiv Cehia, Ungaria şi Slovacia, au avut şi ele o săptămână medie de lucru relativ lungă, respectiv de 39,3 ore, scrie Ziarul Financiar.

La polul opus, Germania (34,3 ore), Danemarca (32,7 ore) şi Olanda (29,5 ore) au avut cele mai scurte săptămâni medii de lucru pentru angajaţi dintre ţările membre ale UE.

Cea mai accentuată scădere a orelor de lucru, înregistrată în sectorul HoReCa

La nivelul Uniunii Europene, în ceea ce priveşte statutul profesional, antreprenorii au avut cea mai lungă săptămână obişnuită de lucru la nivelul UE în 2020, lucrând în medie cu 47,1 ore pe săptămână. Această valoare este cu peste 10 ore mai mult decât media de lucru săptămânală a angajaţilor, respectiv 36,2 ore. Dintre angajaţii români, circa 5,8% au spus că au lucrat mai puţine ore în 2020 faţă de 2019, cea mai mică valoare din UE, conform sursei citate.

În aproape toate statele membre ale UE, cea mai accentuată scădere a orelor de lucru a fost înregistrată în sectorul HoReCa. Singura excepţie a fost Luxemburg, unde scăderile din acest sector au fost pe locul al doilea din rândul celor mai accentuate. Cele mai mari scăderi ale numărului de ore lucrate în sectorul de HoReCa au fost în Cipru (-71,3%), Irlanda (-61,6%), Slovenia (-61,0%), Spania (-59,2%) şi Grecia (-54,9%). La polul opus, cele mai uşoare scăderi au fost în Danemarca (-35,1%), România (-34,9%), Letonia (-34,6%), Luxemburg (-33,5%) şi Ungaria (-25,8%).

Pandemia a adus scăderea numărului de ore lucrate, cu 10% în România și cu 12% în medie în UE

Un studiu recent Eurostat arată că pandemia a dus la scăderea numărului de ore lucrate.

Anul trecut, numărul orelor lucrate a scăzut cu aproape 10% în România, față de 2019, arată datele Eurostat. Scăderea din România este sub media europeană, de 12%, scriu jurnaliștii de la Mediafax.  

Scăderea poate fi explicată prin măsurile luate ca răspuns la pandemia COVID-19, care a determinat mulți oameni să alterneze între perioade de muncă și perioade de absență de la muncă în 2020. Ca urmare, mai mulți oameni au lucrat mai puține ore decât de obicei și au lipsit de la locul de muncă.

Care este situația la nivel național 

La nivel național, a existat o scădere a orelor lucrate în toate statele membre. Cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Grecia (-19,7%), Spania (-19,5%), Portugalia și Italia (ambele -19,0%).

Țările UE în care s-a înregistrat reduceri mai mici de 5% sunt Finlanda (-4,4%), Danemarca și Luxemburg (ambele -4,1%) și Olanda (-3,2%).

Pe întreg teritoriul UE, 26,9 milioane de persoane ocupate au raportat că au lucrat mai puțin decât programul obișnuit de lucru în 2020. în timp ce în 2019 numărul era de 24,4 milioane de persoane angajate.

Motivul principal al creșterii numărului de persoane care au lucrat mai puține ore decât de obicei în 2020 a fost disponibilizarea temporară: numărul disponibilizărilor temporare a crescut de la 0,5 milioane în 2019 la 3,9 milioane în 2020.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel