S-a aflat cum se simte Simona Halep după căzătură
Autor: Rodica Mitu pe 21 ian, 19:48 | Tenis

Simona Halep FOTO AGERPRES

Simona Halep a vorbit despre căzătura suferită în timpul meciului cu Jennifer Brady.

„Încheietura e puțin inflamată, dar nu e nimic grav. Voi vedea cum va fi mâine dimineață (n.r. - miercuri), după ce mă trezesc. Nu știu de ce cad mereu în meciul din primul tur. S-a întâmplat și acum doi ani, dar sper că este un semn bun", a declarat Simona Halep, la conferința de presă.

Românca s-a calificat în turul secund de la Australian Open, după ce a învins-o pe americanca Jennifer Brady (49 WTA), scor 7-6 (5), 6-1. „Știam că va fi foarte motivată la început. Am jucat și acum câteva luni și a fost foarte strâns. Știam că are o dreaptă bună, a servit bine și reverul a fost și el foarte bun. A trebuit să o împing cât mai mult posibil, să o fac să alerge și să trimit în ambele părți. Am servit destul de bine și am avut parte de un set foarte dificil. În cel de-al doilea, am fost mai relaxată și puțin mai agresivă. M-am simțit excelent, nu am obosit, ceea ce este un semn bun. M-am recuperat după Adelaide, pentru că m-am simțit puțin ciudat. Am muncit mult aici și sunt mulțumită de cum am jucat și cum m-am mișcat. E foarte important acest aspect pe astfel de terenuri", a mai spus Simona Halep.

 

Te-ar putea interesa și ....
Tenis Vezi toate articolele
Crossuri parteneri