Sabina Iosub, către Marcel Vela: ”Cum mă puteți amenda dacă am decis să vă păcălesc?” Ce a urmat la Antena 3
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Jurnalista Sabina Iosub i-a pus o serie de întrebări cheie ministrului Marcel Vela, în contextul în care data de 15 mai se apropie.

Iată o parte din dialogul care a avut loc, marți, 11 mai, la Antena 3:

Sabina Iosub: Ne veți crede pe cuvânt pe toți, nu vor fi verificări ale polițiștilor în perioada următoare?

Marcel Vela: Vor fi verificări ale polițiștilor. Avem posibilitatea să verificăm și dacă spuneți adevărul sau nu.

Sabina Iosub: Cu siguranță, dar vă întreb cum mă puteți amenda, în cazul în care am decis să vă păcălesc, pentru că mi-era dor de mare, chiar dacă nu am o mătușă în Vama Veche? Și chiar nu am, pot să spun public acest lucru. Așadar, dacă am decis să vă păcălesc, cum mă puteți amenda, în condițiile în care nu vom mai fi sub stare de urgență?

Marcel Vela: Vreau să-mi permiteți să vă spun un lucru. De două ori am pățit-o când am dat răspunsuri și au fost preluate într-un mod trunchiat și au devenit știri o zi întreagă. Nu vreau să o pățesc a treia oară și să vă răspund exact dumneavoastră și să preia altcineva eronat. Vreau să vă spun următorul lucru: nu cred că dumneavoastră mă veți păcăli.

Sabina Iosub: Eu, personal, nu. Dar dacă alții vor decide? Ce veți face? Aveți bază legală?

Marcel Vela: Vă rog să mă credeți că nu cred că ne veți păcăli. La momentul potrivit, vom anunța măsurile luate asupra celor care, cu intenție, cu sfidarea bunelor reguli de conviețuire, a respectului față de cei din jur, a dorinței de a fi teribiliști sau de a pune în pericol sănătatea publică... se vor găsi soluții pentru a lua măsurile concrete. Principala noastră preocupare este protejarea sănătății publice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel