Salariul mediu a scăzut cu aproape 92 de lei în luna august, potrivit Institutului Național de Statistică. Cele mai semnificative scăderi ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în domenii precum. Valorile cele mai mici ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte.
"În luna august 2021, câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5688 lei, cu 92 lei (-1,6%) mai mic decât în luna iulie 2021. Câştigul salarial mediu nominal net a fost 3487 lei, în scădere faţă de luna precedentă, cu 58 lei
(-1,6%). Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (8377 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1957 lei). " transmite INS într-un comunicat de presă.
August 2021 comparativ cu August 2020
" Comparativ cu luna august a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 6,5%. Indicele câştigului salarial real a fost 101,2% pentru luna august 2021 față de aceeaşi perioadă a anului precedent. Indicele câştigului salarial real a fost 98,2% pentru luna august 2021 față de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 223,0%, cu 4,2 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna iulie 2021. În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.
Care au fost motivele scăderii
În luna august 2021, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a scăzut comparativ cu luna iulie 2021 ca urmare a acordării în lunile precedente de prime ocazionale (prime trimestriale,anuale ori pentru performanțe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările de producție, încasările mai mici (funcție de contracte/proiecte ori ca urmare a concediilor de odihnă când nu se acordă tichete de masă şi alte drepturi salariale), precum și de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici piaţă de medie, în unele activităţi economice.", a mai transmis INS.
Domeniile în care s-au înregistrat cele mai semnificative scăderi
"Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 20,9% în extracţia cărbunelui superior şi inferior; între 10,5% şi 11,5% în fabricarea altor mijloace de transport, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice; între 5,0% şi 7,0% în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, tranzacţii imobiliare, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea produselor textile, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, alte activităţi industriale n.c.a.; între 3,0% şi 4,5% în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, fabricarea echipamentelor electrice, captarea, tratarea şi distribuţia apei, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, activităţi de poştă şi de curier, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte.", potrivit INS.
Unde s-au înregistrat creșteri
"Cele mai semnificative creșteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 8,2% în alte activităţi extractive; între 3,0% și 5,0% în extracţia minereurilor metalifere, activităţi de servicii anexe extracţiei, industria metalurgică, transporturi pe apă, transporturi aeriene, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice; între 2,0% și 3,0% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, hoteluri şi restaurante, activităţi de spectacole, culturale şi recreative", potrivit aceluiași comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Delia Budeanu, povestea neștiută. Cea mai cunoscută crainică din istoria Televiziunii Române de dinainte de '90 se temea să nu fie împușcată de Ceaușescu
- Zodia care trebuie să facă schimbări în perioada următoare. Daniela Simulescu: Vă recomand să stați departe / video
- Banca Mondială și FMI recomandă noi taxe și impozite pe salariile românilor, dar și pe locuințe și mașini. Alternativa lui Adrian Negrescu
- Horoscop 22 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care se simte manipulată. Vei fi radical
- Armata SUA testează o armă experimentală cu microunde de înaltă putere. Ce este Proiectul Meteor
- Modificare RCA - numeroși șoferi vor plăti bani mai mulți. Titi Aur arată manevra care s-a făcut / video
- BANCUL ZILEI: Bulișor, răspuns magistral pentru tată
- O țară din Europa are școală gratis pentru adulți, inclusiv pentru români. Învață două limbi străine și obțin și competențe profesionale
- Apa îmbuteliată în pet-uri, pericol pentru sănătate. Dr. Mircea Duțu: ”Particule extrafine au ajuns în sânge, inimă și creier”. Care este cea mai sigură apă
- Școala de șoferi pe vremuri vs. prezent. Titi Aur: Asta se făcea pe timpul meu / video
- Registrul Național de Implant Cohlear, o prioritate națională
- România, în lipsa unui brand internațional, devine țara „De ce nu?” pentru turiștii străini. Expert în turism, explicație
- Titi Aur spune adevărul despre „șmecherii” care merg în urma ambulanțelor. „Cei care au făcut loc vor fi frustrați și nu vor mai face data viitoare”