Samsung RENUNȚĂ la tehnologia LCD. Ce se întâmplă cu televizoarele odată cu oprirea producției
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Samsung Display nu va mai produce panouri LCD de la finalul anului 2020.

Samsung Display nu va mai produce panouri LCD de la finalul anului 2020, conform The Verge. Producătorul de display-uri are, în prezent, câte două linii de producție în Coreea de Sud și în China.

Compania sud-coreeană a motivat, pentru The Verge, că decizia va accelera tranziția către display-uri de tip „quantum dot, în timp ce ZDNet a transmis că viitoarele televizoare Samsung vor folosi tehnologia OLED.

Decizia a venit într-un moment în care prețurile panourilor LCD se vor prăbuși, la nivel mondial. Anul trecut, competitorii chinezi cresc producția de ecrane LCD, chiar dacă cererea globală de televizoare scade. Samsung Display nu este singura companie care închide liniile de producție LCD. LG Display a anunțat că nu va mai produce LCD-uri în Coreea de Sud începând cu finalul anului 2020.

În octombrie 2019, Samsung Display a anunțat că va investi 10,7 miliarde în tehnologia quantum dot pentru viitoarele televizoare. Cu toate acestea, televizoarele quantum dot, numite și QLED, încă folosesc panouri LCD în spatele stratului de quantum dot. Samsung lucrează la dezvoltarea unor diode quantum dot care emană singure lumină, care nu ar mai necesita un alt strat.

Investițiile Samsung în OLED-uri a fost raportată și de The Elec. Compania nu este străină de OLED când vine vorba de dispozitivele mobile, însă a renunțat la piața de OLED-uri mari acum 5 ani, permițând LG Display să domine acest segment.

Pe termen scurt, nimic nu se va schimba în legătură cu comenzile din acest an, însă viitorul pe termen lung rămâne un mister, din cauza declarațiilor amestecate ale sud-coreenilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel