Scandal rasism Șumudică. A reacționat și Ministerul Tineretului, cu întârziere, pe Facebook
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Ministerul Tineretului şi Sportului a reacționat cu întârziere, pe Facebook, după ce comentatorul Erman Toroglu l-a numit pe Marius Şumudică, în cadrul unei emisiuni televizate, "ţigan" şi "cerşetor".

Ministerul Tineretului şi Sportului a anunțat pe Facebook că dezaprobă afirmaţiile rasiste ale unui comentator la o televiziune din Turcia, care a spus că antrenorul Marius Şumudică "se comportă ca un ţigan". Despre faptul că Șumudică victima unei jigniri rasiste în Turcia, presa din România a scris încă de duminică dimineața, 10 ianuarie.

"În legătură cu discuţiile generate în spaţiul public de incidentul cu implicaţii negative asupra lumii sportului în care a fost implicat antrenorul român Marius Şumudică, Ministerul Tineretului şi Sportului afirmă cu tărie necesitatea ca acest mediu să fie unul al egalităţii şi sportivităţii, unde toţi factorii implicaţi să aibă în permanenţă un dialog constructiv, bazat pe valori comune şi pe înţelegere reciprocă. Niciunul dintre cei care fac parte din această lume nu trebuie să renunţe la atitudinea fermă împotriva discursului bazat pe ură, rasism sau discriminare de orice fel.

Comportamentul comentatorului turc Erman Toroglu şi comentariile la adresa domnului Marius Şumudică sunt inacceptabile. Este cu atât mai greu de înţeles situaţia, cu cât sportivii români au adus de-a lungul timpului o valoare imensă sportului turcesc, în special în lumea fotbalului. Fotbalişti români, precum Mircea Lucescu şi Gheorghe Hagi sunt văzuţi ca idoli atât de către suporteri, cât şi de către mulţi jucători turci.", se arată într-un mesaj publicat pe pagina oficială de Facebook a Ministerului Tineretului şi Sportului.

MTS așteaptă explicații și regrete

Instituţia precizează în acelaşi timp că aşteaptă din partea comentatorului turc explicaţii care să demonstreze regretul său faţă de incident

"Privim cu îngrijorare orice incident de natură să amenințe principiile enunțate și nu putem fi de acord cu manifestările care le nesocotesc, indiferent de sursa care le generează, de cei împotriva cărora sunt îndreptate sau de contextul în care apar.Un prim pas important în remedierea acestei situații ar trebui să vină din partea comentatorului Erman Toroglu, prin prezentarea unor explicații care să demonstreze regretul față de comentariile sale nepotrivite.", se arată în mesajul Ministerului Tineretului şi Sportului.

În legătură cu discuțiile generate în spațiul public de incidentul cu implicații negative asupra lumii sportului în care...

Publicată de Ministerul Tineretului și Sportului pe Luni, 11 ianuarie 2021

VEZI ȘI: Şumudică, scandal rasism. Csaba Asztalos, CNCD: Este rasism, fără dubii, fără interpretări

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel