Schimbarea programului de funcționare pentru magazine. Roxana Socaciu (Roretail) propune ca ora să fie schimbată
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
Roxana Socaciu, director executiv Roretail, vrea să propună prefectului închiderea magazinelor cât mai aproape de ora 20.00.

Alin Stoica, prefectul Capitalei, se întâlnește cu reprezentanții magazinelor. Într-o intervenție la Antena 3, Roxana Socaciu, directorul executiv Roretail, a vorbit despre schimbarea programului de închidere al magazinelor.

„Noi nu am primit nicio solicitare la o întâlnire cu domnul prefect, am transmis adrese către dânsul, vom transmite și în scris, dar nu avem nicio solicitare până acum. Avem acest scenariu pe masă, noi apreciem aportul autorităților de a ține deschise magazinele, dar este absolut evident că aglomerările se produc pe zona de produse esențiale și de necesitate, nu pe partea de magazine non-alimentare.

Sunt foarte rare situațiile în care crește numărul de clienți și în niciun caz atât cât să fie un fenomen alarmant, în general traficul scade și am transmis acest lucru încă de anul trecut și am și constatat aceste efecte cu ocazia închiderilor de weekend din diverse orașe. Noi vom propune o închidere mult mai aproape de ora 20.00.

Observațiile noastre pot fi opinii personale pentru că nu avem o opinie profesională în ceea ce privește magazinele alimentare, dar, pe partea de non-alimentar, traficul e mult mai scăzut. Există deja niște obiceiuri ale clientului care țin deja de programul de lucru al acestuia, foarte puțini ajung, până în ora 18.00, să facă orice fel de cumpărături și, ca urmare, programul ar trebui adaptat și din acest punct de vedere“, a precizat Roxana Socaciu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel