SCOVERGI ȚĂRĂNEȘTI, rețeta lui Vlăduț: E gustul copilăriei
Autor: Irina Constantin pe 06 aug, 14:30 | Retete

Vlăduț a făcut, în această dimineață, la ”Neatza cu Răzvan și Dani”, scovergi țărănești. Gustul copilăriei pentru mulți români, mai puțin pentru Răzvan.

 Vezi și: Răzvan Simion, GAFA ZILEI în direct. Dani l-a taxat imediat!

”Aveți nevoie de următoarele ingrediente: făină, sare, drojdie și un pic de zahăr, apă la temperatura camerei sau un pic mai călduță pentru aluat, iar pentru umplutură, smântână și brânză. Bineînțeles că brânza trebuie să predomine, smântâna doar așa, o lingură - două, pentru o cremozitate specială. Vom proceda în felul următor: în făină vom adăuga sarea, drojdia trebuie activată cu puțin zahăr, apă călduță și puțină făină, lăsată circa 20 de minute să se activeze, iar apoi trebuie adăugată în făină, completați cu apă, frământați bine aluatul, adăugați puțin ulei, frământați până se dezlipește de pe degete, îl lăsați la odihnă jumătate de oră, apoi îl modelați sub forma unor clătite, un pic mai groase, le umpleți cu brânză și smântână și le prăjiți în baie de ulei. Mai există varianta să le prăjiți inițial, fără a le umple, așa cum voi face eu astăzi, iar când sunt gata, adăugați o lingură de smântână și brânză din belșug” a spus Vlăduț. 

Te-ar putea interesa și ....
Retete Vezi toate articolele
Crossuri parteneri