Scriitorul George Roca: Pe tot continentul australian nu avem o Casă românească
Autor: Giorgiana Croitoru pe 21 oct 2019 / 21:37 | Carte

Scriitorul George Roca, poet, editor, promotor cultural stabilit în Australia, a declarat luni seară, la Oradea, că românii din această ţară-continent nu au o "casă" a lor, intenţia lor de a înfiinţa acolo un Institut Cultural Român fiind susţinută recent de ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia Intotero.

"Pe tot continentul australian, care e mare aproape cât Europa sau cât SUA fără Alaska, nu avem o Casă românească. Nici măcar o încăpere de trei pe trei. Sperăm că guvernul acesta ne va ajuta. N-avem altă speranţă din altă arte. Nu e slogan politic, dar nu avem alte speranţe", a declarat, pentru AGERPRES, scriitorul George Roca, scrie Agerpres.

El a participat luni la o întrunire a Uniunii Vatra Românească, filiala Bihor, alături de prim-vicepreşedintele Ioan Chivari, vicepreşedintele Alexandru Carţiş şi alţi membri ai organizaţiei.

Scriitorul, care a fost invitat la Forumul Românilor de Pretutindeni de la Bucureşti, a povestit că au fost prezenţi 110 reprezentanţi ai diasporei. Au stat aproape o săptămână în dezbateri, afirmă el, discutând ce se poate face pentru ca România să fie mai bine cunoscută în lume. În opinia sa, unii compatrioţi fac o mare greşeală criticându-şi ţara tot timpul sau văzând-o mereu numai din umbră.

"Cu toate acestea, România este privită aşa cum trebuie. A şaptea ţară din Europa, ca mărime. Avem o economie care e în creştere. Nu duduie, cum spun unii. Dar creştem. Suntem şi destul de bine priviţi. De exemplu domnul Mircea Geoană a fost numit vicecomandant al NATO. Să ne pară bine că este linişte", a subliniat George Roca.

Despre afirmaţia vehiculată cum că "intrarea în America nu există pentru români", George Roca susţine că nu este adevărată.

"Dacă vreţi să mergeţi în America, puteţi obţine viza foarte uşor. Orice român poate să meargă în SUA, în vizită, să lucreze - îşi cere de aici viza, dar se poate intra. Deci nu este o restricţie", a spus el.

În ce priveşte situaţia politică de la noi, George Roca a apreciat că "nu-i mai rău la noi politic decât în altă ţară", dar pentru o imagine corectă a acesteia trebuie să stai în ţară cel puţin o lună sau două "ca să vezi ce se întâmplă".

Mesajul său către românii de pretutindeni este unul de speranţă şi încredere.

"Doresc acestei ţări să meargă bine. Este bine. Nu merge în jos, vă spun sincer, ci în sus. Sigur, e o politică a paşilor mai mici, pentru că noi nu avem o tradiţie capitalistă, cum au alţii. Dar încet, încet mergem bine. S-au distrus fabricile, industriile, multe altele.... Nu contează. Vom face, vorba cântecului, unul mai trainic şi mai frumos. Şi nici nu ne putem pierde identitatea. Fruntea sus, puneţi muşchii la treabă şi mintea, în general, şi veţi vedea că va fi bine. Cu mâna pe inimă vă spun, ţara merge bine", a apreciat George Roca.

Scriitorul este membru emerit al Academiei Româno-Americane, membru fondator şi preşedinte onorific al Academiei Româno-Australiene, membru al Ligii Scriitorilor din România ş.a.. El a amintit cele trei publicaţii prin care promovează cultura românească: revista virtuală "Confluenţe literare", cea mai citită revistă românească din lume, potrivit numărului de citiri postat de Google, "ProLitera", cu sediul în Germania şi "Cetatea lui Bucur", a Ligii Scriitorilor Români din Bucureşti.

"În aceste reviste noi promovăm numai literatură română. Românismul. Nu suntem de linie dură, aşa, să spui tot timpul roşu, galben şi albastru, lângă steag, dar dacă ştii să citeşti în subtext se vor găsi multe drapele în aceste culori", a mai spus George Roca.

Te-ar putea interesa și ....
Carte Vezi toate articolele
Crossuri parteneri