În cadrul emisiunii De Ce Citim? de la DC News, criticul literar Daniel Cristea-Enache a făcut o remarcă interesantă despre Scrisoarea III. Comentând tei versuri ale poeziei, criticul a observat o similitudine cu acțiunea din filmul Avatar:
„Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul,
Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este,
Duşmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste.
Natura intră în luptă, la fel ca în filmul Avatar. La sfârșit, atunci când așa-zișii oameni civilizați sunt pe cale să distrugă Pandora, se trezește spiritul naturii și toate animalele și creaturile de acolo încep să îi atace pe invadatori, fac front comun.
Desigur, Duşmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste e o hiperbolă. Au fost armate ale unor mari strategi, armatele lui Hannibal de pildă, care luptau mai bine în deplasare decât acasă. În deplasare era mai fertil solul, condițiile erau mai bune, pe când la ei acasă era pustiu, era deșert și nu se descurcau. De aceea, în mai multe rânduri i-au înfrânt pe romani în deplasare, în timp ce romanii i-au bătut la ei acasă. Asta cu natura care e favorabilă numai gazdei este greșită și e o hiperbolă poetică“, a punctat criticul literar Daniel Cristea-Enache
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Prof. univ. dr. Mircea Duțu, semnal de alarmă asupra reformării profesiei juridice: Robotul a participat la admiterea în magistratură și a trecut cu brio / video