În urmă cu câteva zile, după o călătorie fără probleme, la Zoo Brașov au ajuns o femelă de zebră Grant și un mascul de panda roșu. Ambele animale sunt în perioada de obligatorie de carantină și adaptare și nu vor putea fi văzute de vizitatori pentru o perioadă de 30 de zile, au anunțat reprezentanții instituției.
Astăzi, zebra Grant a fost prezentată totuși publicului pe pagina oficială de Facebook a grădinii zoologice, iar administrația a anunțat că ”se caută nași”.
De unde vine zebra
”Zebra, în vârstă de doi ani și trei luni, a ajuns la noi de la Zoo Zagreb. Este primul exemplar de zebră din istoria Zoo Brașov și intenționăm ca în cel mai scurt timp posibil să îi aducem cel puțin un companion.
La fel ca oricare alt exemplar adus în zoo, și această zebră trebuie să treacă printr-o perioadă de treizeci de zile de carantină preventivă și de acomodare cu noul spațiu. În această perioadă, animalul nu este expus spre vizionare. În schimb, o puteți admira deocamdată în această fotografie.
Se caută un nume
De asemenea, dorim să vă cerem ajutorul în privința găsirii unui nume cât mai potrivit pentru această fetiță!”, au scris reprezentanții ZOO Brașov pe pagina de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele
- Weekendul în care cei tupeiști vor câștiga: Vor primi oportunități și nu le va păsa de gura lumii