Se cere extrădarea lui Plahotniuc. Unde se află fostul oligarh din Republica Moldova
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Vlad Plahotniuc
Vlad Plahotniuc
Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, a semnat astăzi cererea prin care solicită autorităților competente extrădarea lui Vladimir Plahotniuc.

Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, a semnat astăzi cererea prin care solicită autorităților competente ale Turciei extrădarea fostului lider PD pentru a fi tras la răspundere în Republica Moldova, este menționat într-un comunicat al Procuraturii Generale.

Acțiunea survine ca urmare a notificării oficiale, recepționate astăzi de Procuratura Republicii Moldova despre intrarea învinuitului pe teritoriul Turciei pe 10 septembrie 2020, unde s-ar afla până în prezent. Întreg setul de acte și materiale inerente acestei proceduri au fost deja expediate colegilor turci, cererea de extrădare având la bază Convenția europeană cu privire la extrădare, semnată la 13 decembrie 1957 la Paris.

Plahotniuc a fugit în SUA

Amintim că, cetățeanul Plahotniuc a fost anunțat în căutare, în contumacie, după ce procurorii i-au înaintat învinuirea pentru trei capete de acuzare: ”crearea și conducerea unei organizații criminale”, ”escrocherie” și ”spălare de bani”, săvârșite în proporții deosebit de mari.

În luna iunie curent, Procuratura Generală a solicitat și autorităților din Statele Unite ale Americii să-l extrădeze pe Plahotniuc, după ce a primit confirmarea aflării acestuia pe teritoriul SUA, potrivit Deschide.md.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel