Se face CENTURA CAPITALEI. Ministerul Transporturilor a autorizat lucrările
Autor: Florin Răvdan pe 11 aug, 20:55 | Social

Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (MTIC) a autorizat executarea lucrărilor de construire pentru Autostrada de Centură Bucureşti, sectorul de pe raza localităţii Vidra.

Valoarea lucrărilor autorizate este de 59,95 milioane lei, fără TVA, potrivit unui document transmis de minister."Lucrările proiectate sunt situate în partea de sud a municipiului Bucureşti, pe teritoriul judeţului Ilfov, respectiv unitatea administrativ teritorială a localităţii Vidra. Sectorul care face obiectul prezentei autorizaţii se defăşoară între km 69+000 şi km 70+700. (...) Valoarea lucrărilor autorizate: 59.951.232 lei, fără TVA, reprezentând valoarea lucrărilor (construcţii şi instalaţii), declarată de solicitant, înscrisă în cererea de autorizare, conform prevederilor legale", se menţionează în document.Data de execuţie a lucrărilor este de 30 de luni calculate de la data începerii efective a lucrărilor, anunţată în prealabil. Potrivit sursei citate, "obiectivul de investiţii face parte din reţeaua TEN-T", scrie Agerpres. "Lucrările autorizate se vor executa doar pe terenul aparţinând domeniului public al statului, în administrarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, prin CNAlR SA, în conformitate cu prevederile HG nr 354/2020 privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional 'Autostrada de centură Bucureşti, sector Centura Sud km 52 + 770 - km 100 + 900', pe raza localităţilor Glina, Cernica, Popeşti-Leordeni, Bercem, Vidra, Clinceni şi Ciorogârla din judeţul Ilfov şi raportat la Decizia de expropriere cu nr. 887/16.07.2020 pentru imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional 'Autostrada de centură Bucureşti, sector Centura Sud km 52 + 770 - km 100 + 900', pe raza localităţilor Glina, Cernica, Popeşti-Leordeni, Berceni, Vidra, Clinceni şi Ciorogârla din judeţul Ilfov, emisă de CNAlR -SA, titulară a unui drept de concesiune", se mai precizează în document.

Directive CLARE pentru constructor 

Conform sursei citate, se vor lua toate măsurile pentru respectarea siguranţei circulaţiei, în conformitate cu normele şi legislaţia în vigoare, cu respectarea instrucţiilor specifice pe toată durata desfăşurării lucrărilor. Totodată, beneficiarul îşi asumă adoptarea tuturor măsurilor corespunzătoare în vederea menţinerii nivelului de siguranţă."Prezenta autorizaţie nu dă dreptul beneficiarului să ocupe abuziv terenuri ce nu-i aparţin şi care sunt necesare pentru realizarea obiectivului, beneficiarul având obligaţia de a reglementa situaţia juridică a terenurilor afectate înainte de începerea execuţiei lucrărilor conform prevederilor legale în vigoare", se mai precizează în document. 

Te-ar putea interesa și ....
Social Vezi toate articolele
Crossuri parteneri