Premierul olandez Mark Rutte a anunţat marţi relaxarea unor măsuri împotriva COVID-19 în Olanda, în special printr-o ridicare a restricţiilor de circulaţie şi o redeschidere parţială a teraselor începând din 28 aprilie, relatează Agerpres. Introducerea în ianuarie a restricţiilor de circulaţie, pentru prima dată în Olanda de la cel De-al Doilea Război Mondial, a declanşat cele mai grave revolte în această ţară din ultimele decenii.
"Suntem, desigur, fericiţi că acest lucru este posibil din nou, deoarece societatea doreşte mai multă libertate", a spus Mark Rutte, în timpul unei conferinţe de presă, adăugând că este vorba de o etapă foarte prudentă.
Terasele vor putea fi redeschise între orele 12:00 şi 18:00 şi vor putea găzdui maximum 50 de persoane în acelaşi timp, a precizat el. De asemenea, olandezilor li se va permite să aibă doi oaspeţi acasă pe zi, în loc de doar unul, în prezent.
De la debutul crizei sanitare, anul trecut, Olanda, cu o populaţie cu puţin peste 17 milioane de locuitori, a înregistrat peste 1,3 milioane de cazuri de COVID-19 şi peste 16.000 de decese cauzate de această boală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a fost iubirea secretă a lui Toma Caragiu. Din cauza ei actorul a intrat în depresie și a stat închis în bibliotecă zile la rând
- România e cu un pas înainte față de țările Schengen. Despescu: Toți apreciază modelul românesc. Suntem bifați ca model de urmat / video
- Corneliu Ștefan: În Dâmbovița s-au pornit motoarele în cel mai mare proiect cu fonduri europene din istoria Regiunii Sud-Muntenia
- Air Schengen și nu prea. Românii, controlați pe aeroporturile din Paris și Viena. Klaus Iohannis anunță "o discuţie foarte serioasă"
- Răsturnare de situație la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Ce a decis familia pentru cel supranumit „Stăpânul Moldovei“
- Tânărul întors din Olanda care și-a deschis grădină cu lalele pe 2.000 de mp. Accesul pentru public este liber, iar ședința foto profesională e inclusă
- Scenariul lui Adrian Năstase privind războiul din Ucraina / video
- Visul gălățenilor a devenit realitate. A fost lansată nava de pasageri
- Ninge în mai multe zone din România. Imaginile zilei, cu pomii înverziți acoperiți de zăpadă, după temperaturi de peste 30°C / foto și video în articol
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă