”E o secetă extremă şi puternică, ce s-a instalat în această parte a Europei, nu numai în România, care se suprapune acestei crize a evoluţiei pandemiei COVID. (...) Secetă ca anul acesta, spun specialiştii, n-a fost de 50-60 de ani", a afirmat Adrian Oros, conform Agerpres.
Ministrul a mai spus că până acum sunt înregistrate 1,4 milioane de hectare de culturi afectate de secetă.
"În afară de faptul că-i despăgubim, încercăm să-i încurajăm pe fermieri - pentru că sunt şi alte fenomene climatice nefavorabile sau extreme care pot să le diminueze producţiile, grindină, inundaţii, îngheţ, ploi torenţiale, furtuni - încercăm să-i obişnuim să-şi asigure culturile. (...) Ministerul Agriculturii suportă 70% din poliţa de asigurare. În acelaşi timp, încercăm să negociem cu băncile să fie prinsă în poliţa de asigurare şi seceta, pentru că foarte multe bănci nu asigură pentru secetă sau acolo unde asigură pentru secetă, condiţiile pe care le impun în contracte nu sunt acceptate sau sunt foarte greu acceptate de fermieri", a adăugat Adrian Oros.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”