Secetă în BUGET. Fermierii ies în stradă: Guvernul le-a tăiat despăgubiri de 1 miliard de lei. Proteste la Ministerul Agriculturii
Autor: Roxana Neagu pe 18 feb, 10:12 | Guvern

colaj foto dcnews

Fermierii ies astăzi în stradă. Timp de șase ore, vor manifesta în fața Ministerului Agriculturii. Ei protestează împotriva neacordării despăgubirilor de secetă. 

Suma de un miliard de lei necesară pentru ca fermierii să își poată începe lucrările agricole și pentru plata datoriilor către furnizori, promisă de ministrul Adrian Oros, în mai multe rânduri, nu este prevăzută în proiectul Legii Bugetului de Stat, aflat în dezbatere publică. Prin urmare, Asociația ”Forța Fermierilor” anunță că fermierii ies astăzi în stradă, în intervalul 14:00 - 20:00. 

Fermierii români cer ca despăgubirile de secetă pentru culturile de primăvară aferente anului 2020 să fie incluse în bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). În prezent, proiectul de buget nu include aceste sume, estimate la un miliard de lei, deși ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a promis, în mai multe rânduri, în ultimele luni, că banii pentru fermieri se vor regăsi în Legea Bugetului de Stat pe 2021, conform Asociației ”Forța Fermierilor”. 

”Este o chestiune de viață sau de moarte”

 

“Trebuie să fim foarte bine înțeleși. Acordarea acestor despăgubiri de la buget nu înseamnă plata de ajutoare sociale, nu vorbim de pomeni. Acești bani reprezintă o investiție în economia reală, care vor susține producția agricolă din acest an, care vor permite ca zeci de mii de familii să trăiască din munca lor. Sumele alocate de la buget vor fi recuperate chiar din acest an de către Ministerul de Finanțe prin plata taxelor rezultate din producția agricolă suplimentară. Estimez că dacă aceste despăgubiri nu vor plătite, producția agricolă a acestui an va scădea cu 25%. Ar fi un dezastru, securitatea alimentară a Românei ar fi în pericol. Fermierii noștri solicită acești bani pentru a-și putea înființa culturile din acest an și pentru a-și plăti datoriile către furnizori. Pentru mulți din membrii Asociației Forța Fermierilor este o chestiune de viață sau de moarte. Noi nu avem solicitări politice, este treaba decidenților politici pe cine desemnează ministru al Agriculturii. Vrem însă ca ministrul Agriculturii să își respecte promisiunile făcute fermierilor. Atât solicităm prin acest protest public. Rămânem parteneri onești de dialog și consultări însă doar în condițiile în care fermierii sunt tratați cu respect”, a spus Vlad Macovei, președintele Asociației Forța Fermierilor.

Guvern Vezi toate articolele
Crossuri parteneri