Sector 5. Continuă acțiunea de DEZINFECȚIE! Primarul Daniel Florea, APEL
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Campania de dezinfecție din Sectorul 5 continuă pentru a patra săptămână consecutiv, implicând peste 500 de persoane și peste 200 de utilaje.

În dimineața aceasta, începând cu ora 7.00, 200 de atomizoare noi au fost puse în funcțiune și predate lucrătorilor Primăriei Sectorului 5 pentru a intensifica operațiunile de dezinfecție a străzilor, trotuarelor, aleilor dintre blocuri, spațiilor pietonale și a grădinilor blocurilor. 400 de operatori și 50 de utilaje acționează în zona 13 Septembrie, Panduri, Tudor Vladimirescu, Sebastian.

Substanța dezinfectantă folosită este Bionet A15, avizată de Comisia de Biocide a Ministerului Sănătății, având un puternic efect bactericid, fungicid și virucid, indicat pentru combaterea noului coronavirus și fără efecte adverse pentru oameni, vegetație sau animale de companie.

Primarul Daniel Florea a verificat personal, ca de fiecare dată, modul în care decurge acțiunea de dezinfecție a sectorului, a subliniat importanța eforturilor depuse de administrația locală și de fiecare lucrător în parte: „ Vă mulțumesc pentru implicare și curaj! Tuturor celor implicați în această amplă campanie le solicit să fie responsabili în continuare, pentru că eforturile noastre sunt pentru binele și sănătatea întregii comunități” și le-a transmis lucrătorilor principala sa pretenție: „Faceți dezinfecție și curățenie la fel cum ați face la voi acasă! ”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel