Ședință cu scântei! OUG pe anticipate, la votul Senatului, după ce juriștii au respins-o în integralitate
Autor: Florin Răvdan pe 19 feb, 08:18 | Parlament

Senat

OUG pe alegerile anticipate este pe ordinea de zi în plenul Senatului, astfel că şedinţa se anunţă cu scântei, mai ales după ce ordonanţa a fost deja respinsă în Comisia Juridică. 

Senatul ar putea dezbate, în şedinţa plenului de miercuri, în calitate de primă Cameră legislativă sesizată, OUG 26/2020 privind organizarea alegerilor parlamentare anticipate, actul normativ fiind înscris pe ordinea de zi sub menţiunea depunerii raportului, potrivit site-ului instituţiei.

Comisia juridică a Senatului a acordat, marţi, un raport de admitere pentru respingerea acestei OUG. Senatorii jurişti au adoptat un amendament propus de UDMR prin care a fost modificat titlul actului normativ din "proiect pentru aprobarea OUG" în "proiect pentru respingerea OUG".

OUG, respins în comisia Juridică

 

Raportul de admitere a actului normativ de respingere a ordonanţei a fost adoptat cu opt voturi "pentru" şi trei "împotrivă".

VEZI ŞI OUG pe anticipate, RESPINSĂ în integralitate de senatorii juriști

Preşedintele Comisiei juridice, Şerban Nicolae, a invocat avizul negativ al Consiliului Legislativ, explicând că un astfel de aviz pentru OUG "trebuie obţinut înainte de adoptare în şedinţa de Guvern" şi că lipsa acestui aviz "duce la neconstituţionalitatea" acestei legi.

Liderul grupului PNL din Senat, Daniel Fenechiu, a explicat că motivarea raportului pentru respingerea OUG ţine de "matematica parlamentară" şi nu de avizul Consiliului Legislativ, scrie Agerpres. 

Actul normativ iniţiat de Guvern prevede, printre altele, trei zile de vot în diaspora, dublarea numărului de parlamentari pentru diaspora şi posibilitatea de a vota la orice secţie. Ordonanţa reduce unele termene - termenul prevăzut pentru anunţarea datei alegerilor după dizolvarea Parlamentului este de 50 de zile, iar acest anunţ poate fi făcut în termen de cinci zile de la dizolvarea Legislativului.

Te-ar putea interesa și ....
Parlament Vezi toate articolele
Crossuri parteneri