29 de deputaţi PNL au depus joi, 17 iunie, la Parlament, o iniţiativă legislativă prin care propun ca plângerile contravenţionale şi solicitările de înlocuire a sancţiunii amenzii contravenţionale cu munca în folosul comunităţii să fie soluţionate exclusiv în şedinţe de judecată desfăşurate în sistem online.
Iniţiatorii apreciază că şedinţele de judecată online vor duce la soluţionarea mult mai rapidă a acestor tipuri de dosare civile şi la creşterea gradului de acces la justiţie prin scăderea costurilor legate de cheltuielile de deplasare şi de apărare. În acest sens, deputaţii PNL arată - în expunerea de motive a iniţiativei - că "dacă un contravenient locuieşte în Cluj, dar fapta contravenţională a fost săvârşită în Municipiul Constanţa, nu va mai trebui să se deplaseze la sediul instanţei de judecată pentru a-şi susţine plângerea contravenţională. De asemenea, expunerea de motive mai subliniază că "nici martorii, experţii şi nici avocaţii nu vor mai trebui să străbată întreaga ţară pentru a ajuta la soluţionarea unei cauze de complexitate redusă".
"Menţionăm că propunerea legislativă vizează o formă de permanentizare a şedinţelor de judecată în sistem online pentru anumite cauze şi nu are impact bugetar, pentru că mijloacele de comunicaţie audiovizuală necesare implementării acestor modificări legislative există, fiind deja la dispoziţia instanţelor de judecată care pun în executare prevederile Legii nr.114/2021 (lege care se aplică doar din motive generate de pandemia de COVID-19).
Propunerea legislativă vine şi în sprijinul continuării digitalizării instanţelor de judecată, acesta fiind un obiectiv asumat de Guvernul României. Mai mult, această soluţie de judecată a dosarelor este deja folosită în aproape toate ţările din Uniunea Europeană, cele mai avansate în aplicarea acestui mijloc fiind Estonia, Germania, Slovacia, Suedia şi Spania.
Iniţiatorii proiectului legislativ sunt: Gabriel Andronache - liderul de Grup al deputaţilor PNL, Ioan Cupşa - vicepreşedinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor şi Radu Moisin - membru al Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor. Acestora li s-au alăturat încă 26 de deputaţi liberali care au semnat iniţiativa", transmite Grupul Parlamentar PNL din Camera Deputaţilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008