Investiţia austriacului reprezintă 0,95% din companie, a precizat sursa menţionată. Cotidianul britanic Daily Mail a relatat vineri că Wolff a plătit 37 de milioane de lire sterline pentru pachetul minoritar la o firmă care şi-a anunţat revenirea în Formula 1 pentru sezonul viitor, prin rebranduirea echipei Racing Point.
Compania mamă a Mercedes, Daimler, deţinea un pachet de acţiuni la Aston Martin din 2013. Recent, un grup de investitori, condus de omul de afaceri canadian Lawrence Stroll, care susţine Racing Point, a investit circa 600 de milioane de euro în producătorul britanic de automobile, transmite Agerpres.
Stroll este prieten bun cu Wolff şi de aici a apărut speculaţia că şeful de la Mercedes ar putea schimba echipele. Wolff a dezminţit zvonurile, iar Mercedes a precizat că investiţia austriacului nu are niciun impact legat de poziţia sa. Cu Wolff la conducere, Mercedes a câştigat ultimele şase titluri mondiale la constructori şi piloţi în Formula 1, dar contractul său expiră la finalul anului.
Suntem în discuţii promiţătoare în legătură cu ce dori să facem în continuare împreună, a afirmat Wolff recent pentru cotidianul Oesterreich, însă tratativele au fost amânate de pandemia de coronavirus: Acum avem probleme mai mari de rezolvat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”