Șeful Poliției Metrou, Emanuel Nica, ar fi fost prins băut la volan. După ce a fost testat și i-a fost reținut permisul, Nica ar fi urcat la volan și ar fi plecat, astfel că a fost urmărit și dus la o subunitate de poliție, unde i s-a deschis dosar penal.
Polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere au oprit, miercuri, pentru control, în Sectorul 4, un șofer care a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost sancționat și i s-a reținut permisul pentru o perioada de 90 de zile.
După sancționare, a urcat la volan și a plecat, deși dreptul de a conduce îi fusese suspendat
După sancționare, bărbatul a urcat la volan și a plecat, în condițiile în care dreptul de a conduce îi fusese suspendat, astfel că oamenii legii l-au urmărit pe bărbatul de 49 de ani, care a fost imobilizat și dus la sediul subunității de poliție, unde a fost întocmit un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Potrivit Brigăzii Rutiere, este vorba de un polițist în cadrul DGPMB și la acel moment se afla în timpul liber. În prezent, acesta este în concediu de odihnă.
Din dispoziția conducerii Poliției Capitalei, structura de control intern face verificări cu privire la situația înregistrată.
Surse apropiate anchetei au declarat pentru Mediafax că polițistul prin băut, care nu s-a conformat echipajului de poliție aflat în timpul misiunii este Emanuel Nica, șeful Poliției Metrou.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video