Selfie MORTAL! Un adolescent a ars de viu în gară după ce s-a urcat pe un vagon. S-a stins la spital
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Un adolescent de 15 ani a murit după ce a încercat să facă un selfie urcându-se pe un vagon.

Un adolescent de 15 ani a ars de viu în gară după ce s-a urcat pe un vagon și a încercat să își facă un selfie, scrie bzi.ro. Incidentul s-ar fi petrecut în Iași, la mijlocul lunii iulie, iar acum băiatul a pierdut lupta cu viața la Spitalul de "Copii Sf.Maria". Băiatul suferise arsuri pe 70 la sută din suprafața corpului. 

Nenorocirea s-ar fi produs atunci când adolescentul se plimba cu bunicul său. El l-ar fi rugat pe bunic să îi dea niște prune dintr-un copac, iar în acest moment, profitând de neatenția lui, s-a urcat pe vagon. În doar câteva momente băiatul a fost cuprins de flăcări. A căzut fulgerat la pământ, sub privirile disperate ale bunicului său. Bătrânul a stins focul cu propriul lui corp și l-a resuscitat pe băiat de 30 de ori până când a ajuns o ambulanță la fața locului.

"Prințișorul nostru a pierdut lupta cu viața. A luptat până în ultimul moment. E sus în cer alături de îngeri. Vei fi mereu alături de mami și tati, care te vor iubi și dincolo de cer", a scris îndurerată, pe Facebook, mama băiatului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel