Una dintre decizii vizează anularea pensiilor speciale, cu excepția celor ale militarilor și magistraților, dar și asumarea răspunderii pe bugetul pe 2020. După acest anunț, Raluca Turcan a făcut un apel către toate partidele din Parlament, în special către actuala opoziție:
”În privința acestui demers al Guvernului de asumare a răspunderii, trag un semnal de alărmă: Cerem PSD-ului să nu obstrucționeze în Parlament procedura de asumare a răspunderii. Pentru că știm foarte bine că PSD-ul își propune să joace la 'ruleta rusească' destinul românilor și este, inclusiv, capabil să amâne bugetul pentru anul 2020. Este prima dată, de după guvernarea PSD-istă, când, în sfârșit, avem un buget prezentat în timp util, încât autoritățile locale, de la 1 ianuarie, să vină cu bugetele locale și să dăm drumul la dezvoltarea țării. Este foarte important ca România să nu mai rămână blocată! Este foarte important ca fiecare cheltuială să fie bine asumată, să fie o răspundere luată de către Guvern și, în același timp, să intrăm cu investiții de la nivel național până la nivel județean”, a spus Raluca Turcan.
”Mai adresăm o rugăminte tuturor partenerilor noștri și parlamentarilor care susțin Guvernul Orban să sprijine în Parlament prezența și simplificarea procedurilor, astfel încât, pe proiecte vitale, așteptate de ani buni de către români, să putem să progresăm și să putem să facem niște lucruri care până acum au trenat”, a adăugat vicepremierul Raluca Turcan, luni, după ședința PNL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Dovada așteptării pentru București. Procentele pentru noii candidați, după ruptura PSD - PNL din Capitală - sondaj dcnews.ro