SEMNAL DE ALARMĂ: Doar o mică parte dintre cadrele didactice sunt pregătite pentru predarea online
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
oana-florea-facias
oana-florea-facias
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotrivă Abuzurilor Statului trage un semnal de alarmă cu privire la problemele din sistemul educațional.

Ministerul Educației se află sub presiunea Fundației pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului. Potrivit acestora, situația din sistemul de învățământ nu a fost gestionată cum trebuie:

„Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotrivă Abuzurilor Statului (FACIAS) semnalează o serie de probleme grave din sistemul de învățământ românesc, la care Ministerul Educației nu găsește rezolvare și care fac ca Educația să fie în cea mai mare criză a ultimilor treizeci de ani. Cu certitudine, în acest ritm ne îndreptăm spre o catastrofă.

Începutul de an școlar ne-a arătat dimensiunea dezastrului și faptul că actualul ministru este cu totul depășit de situație.



Nerespectarea dreptului la educație, un drept consființit de Constituție, reprezintă un abuz inacceptabil și FACIAS solicită demisia imediată a ministrului Monica Anisie.

Un nou motiv în acest sens, al patrulea din „Decalogul dezastrelor din Educație”, este faptul că, deși numeroase școli din țară sunt nevoite să facă online cursurile, o bună parte a cadrelor didactice nu au competențe digitale și nu fac față cerințelor predării în contextul special adus de epidemia de coronavirus.



Potrivit unui studiu realizat la solicitarea Epson, la finalul anului trecut, o treime dintre profesorii din mediul urban nu știu să folosească tehnologia pusă la dispoziție de școală.

Același studiu arată că profesorii folosesc tehnologie smart la școală extrem de rar, mai bine de o jumătate dintre ei doar o dată pe săptămână, în timp ce doar un sfert ar folosi aceste dispozitive zilnic.



Chiar dacă am da crezare afirmațiilor ministrului Monica Anisie, că peste 96.000 de profesori au dobândit competențe digitale în ultima perioadă, asta înseamnă că, la această dată, mai puțin de jumătate din numărul total al profesorilor, care depășește 200.000, au fost instruiți pentru predarea online.“

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel