„Problema este unde le găseşti, în ce zonă, sub ce degeţel. Acel romb, care practic este un pătrat, dar, privit dintr-un anumit unghi, apare ca un romb. Dar există şi triunghiul, există şi steaua, şi grile, acele grătare, arată ca jocul X şi 0. Există şi linia din mijloc, pe linia vieţii, jos de tot, arată ca o insulă. Este un triunghi mai lărgit, nu este chiar perfect. Să nu se aştepte cei de acasă să găsească acele forme trase la riglă.
Unul dintre cele mai importante este acel romb sau pătrat. Există două tipuri: pătrate protectoare, dacă există pe linia capului, şi asta te ajută la dezvoltarea personală. Dar există şi pătrate mai puţin protectoare, care semnifică restricţii şi limitări. Acele pătrate se încadrează astfel: prin centrul lor trece linia vieţii sau linia capului. Se încadrează şi la interior trece acea linie, a vieţii, iar acolo e cu totul altceva. E o restricţie. În cazul în care se vede foarte bine, trebuie să te pregăteşti pentru că va urma un moment mai dificil. În general, el se poate să nu se încadreze, să aibă o latură care nu se termină şi atunci apar întârzieri în ceea ce îşi propune persoana respectivă”, a spus Mihai Voropchievici la Antena 3.
„Acele cruci care apar în palmă, pot apărea unde nu te aştepţi. Poate fi chiar şi o steluţă pentru că este plasată chiar între arătător şi degetul mijlociu. Primul deget e Jupiter şi Saturn. Aici sunt anumite lucruri mai puţin pozitive. (...) În general, steaua, dacă e să o pui ca semn pozitiv, este când apare pe un singur deget. (...) Dacă apărea pe degetul arătător, persoana putea să obţină o funcţie de conducere.
Cel mai benefic este dacă steluţa apare sub degetul arătător. Situată în altă parte a mâinii, steaua indică situaţii în care persoana nu poate face faţă unei situaţii”, a mai spus Mihai Voropchievici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- 'Explozii puternice' în provincia Isfahan din centrul Iranului - Reuters / Video
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 aprilie 2024
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică