Următorul pas va fi făcut de Ministerului Educaţiei, care va propune hotărârea spre aprobare Guvernului României.
Înfiinţarea celei de-a 11-a facultăţi a USV nu va pleca de la zero, noua facultate va fi dezvoltată în jurul nucleului reprezentat de Departamentul de Sănătate şi Dezvoltare Umană, care funcţioneză în universitatea din anul 2012, când au fost activate primele două specializări în domeniul Sănătate: Nutriţie şi Dietetică şi Balneofiziokinetoterapie şi recuperare.
„Începând cu sesiunile de admitere din acest an, USV le va oferi tinerilor absolvenţi de liceu posibilitatea de a studia la un nou program de licenţă, Tehnică dentară. Misiunea specializării va fi aceea de a pregăti tehnicieni dentari, sub îndrumarea atentă a cadrelor didactice ale USV, în cadrul activităţilor clinice şi practice dedicate procesului educaţional al acestor studenţi şi în corelaţie cu aspectul antreprenorial al profesiei de tehnician dentar. În viitorul apropiat, alte două programe de licenţă vor fi incluse în portofoliul USV: Biologie şi Biochimie”, se arată într-un comunicat de presă al USV.
Conducerea universităţii a amintit rolul importat pe care l-a avut USV în combaterea pandemiei de COVID-19. Pe lângă faptul că a pus în funcţiune o linie de testare RT-PCR încă de la debutul pandemiei, o echipă de la USV a câştigat, ulterior, competiţia de proiecte pentru secvenţierea genomului SARS-CoV-2 şi analiza filogenetică a tulpinilor circulante în România
„Înfiinţarea Facultăţii de Medicină şi Ştiinţe Biologice, cea de-a 11-a facultate din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, va reprezenta o continuare logică şi necesară a eforturilor depuse, a preocupării pentru atragerea unei resurse umane de calitate şi a investiţiilor în infrastructură pe parcursul celor aproape 10 ani, în domeniul sănătăţii publice, cu rezultate concrete şi recunoscute”, a transmis conducerea USV.
Sursă: stiri.botosani.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Delia Budeanu, povestea neștiută. Cea mai cunoscută crainică din istoria Televiziunii Române de dinainte de '90 se temea să nu fie împușcată de Ceaușescu
- Zodia care trebuie să facă schimbări în perioada următoare. Daniela Simulescu: Vă recomand să stați departe / video
- Banca Mondială și FMI recomandă noi taxe și impozite pe salariile românilor, dar și pe locuințe și mașini. Alternativa lui Adrian Negrescu
- Horoscop 22 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care se simte manipulată. Vei fi radical
- Armata SUA testează o armă experimentală cu microunde de înaltă putere. Ce este Proiectul Meteor
- Modificare RCA - numeroși șoferi vor plăti bani mai mulți. Titi Aur arată manevra care s-a făcut / video
- BANCUL ZILEI: Bulișor, răspuns magistral pentru tată
- O țară din Europa are școală gratis pentru adulți, inclusiv pentru români. Învață două limbi străine și obțin și competențe profesionale
- Apa îmbuteliată în pet-uri, pericol pentru sănătate. Dr. Mircea Duțu: ”Particule extrafine au ajuns în sânge, inimă și creier”. Care este cea mai sigură apă
- Școala de șoferi pe vremuri vs. prezent. Titi Aur: Asta se făcea pe timpul meu / video
- Registrul Național de Implant Cohlear, o prioritate națională
- România, în lipsa unui brand internațional, devine țara „De ce nu?” pentru turiștii străini. Expert în turism, explicație
- Titi Aur spune adevărul despre „șmecherii” care merg în urma ambulanțelor. „Cei care au făcut loc vor fi frustrați și nu vor mai face data viitoare”