"Eu am fost asistentul marelui regizor Liviu Ciulei. Aveam 19-20 de ani şi m-a luat asistent de regie la primele 2 spectacole făcute în România. El avea o vorbă genială. Spunea 'dom'le, la spectacolele mele trebuie să înţeleagă şi Grivei'. Adică, toţi, de la academician până la tanti Leana, toată paleta de spectatori trebuie să fie mulţumită. Asta este prima regulă.", a declarat Şerban Puiu în exclusivitate pentru DC NEWS.
Unde sunt loviţi criticii de teatru
"Locul unde loveşti foarte tare criticii snobi de teatru este acolo unde le spui un lucru care îi dărâmă. Shakespeare a scris teatru comercial. Romeo şi Julieta, dacă o desfaci, este o telenovelă clasa I. Un băiat iubea o fată, părinţii nu îi lăsau, aşa că s-au căsătorit şi s-au omorât. Ăsta e tot firul. Hamlet este o piesă poliţistă! Toate piesele lui sunt comerciale pentru simplul fapt că Shakespeare avea o trupă privată şi nu îi chema doar pe alchimişti la aceşti spectacol. Erau şi ei în sală şi înţelegeau ceva. Spre exemplu, în Furtuna, cea mai criptată piesă, cei cultivaţi înţeleg metafora alchimică, dar tanti Leana care dădea doi bănuţi înţelegea că e vorba de o insulă pe care a venit un rege exilat, şi făcea vrăji. La fel la orice teatru de mare anvergură.
Tragedia antică este un teatru de anvergură doar în mintea marilor critici. La tragedia antică intra jumătate de oraş. Era cu muzică, costume colorate, măşti", a mai spus regizorul.
Mai multe în VIDEO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Unde au dispărut tinerii magistrați care protestau și promiteau schimbarea sistemului
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”