Serviciul Federal al Penitenciarelor din Rusia a cerut instanței din orașul Khimki să-l aresteze pe opozantul Alexei Navalnîi, a anunțat avocatul său Vadim Kobzev pe Twitter.
Вот это да!!! pic.twitter.com/6RFNTdWLak
— Вадим Кобзев (@advokatkobzev) January 18, 2021
Judecătorul instanței Khimki va analiza cererea de arestare pe numele lui Navalnîi luni, 18 ianuarie. Avocatul Vadim Kobzev a publicat un document care conține declarația șefului departamentului 2 de poliție al Ministerului Afacerilor Interne Khimki, în care este precizat acest lucru.
Amintim că Navalnîi a zburat la Moscova pe 17 ianuarie, din Germania. La sosirea pe aeroportul Sheremetyevo, el a fost reținut de poliție chiar înainte de a avea timp să treacă prin controlul pașapoartelor. Ulterior, Serviciului Federal al Penitenciarelor a anunțat că politicianul a fost reținut la cererea lor pentru că nu s-a prezentat la biroul său din Moscova la sfârşitul anului trecut în legătură cu o condamnare la închisoare cu suspendare pentru delapidare. Departamentul a adăugat atunci că măsura restricției pentru Navalnîi va fi stabilită de instanță. La miezul nopții, avocatul lui Navalnîi a raportat că acesta a fost predat departamentului 2 al Ministerului Afacerilor Interne Khimki, transmite Interfax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Pască pufoasă fără aluat
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Cățelul tău are căpușe? Află cum le poți îndepărta în siguranță