Sfântul Dumitru, tradiții și obiceiuri. Ce NU ai VOIE să faci AZI. Zi DECISIVĂ
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Sărbătoare 26 și 27 octombrie. Iată nu ai voie să faci azi și cum va fi iarna, conform credinței populare. 

În credinţa populară, anul este împărţit în două anotimpuri: vară şi iarnă. Dacă Sfântul Gheorghe „încuie” iarna şi înfrunzeşte întreaga natură, Sfântul Dumitru desfrunzeşte codrul şi usucă toate plantele. Există credinţă că, în ziua Sf. Dumitru, căldura intră în pământ şi gerul începe să-şi arate colţii.

Oaia albă și oaia neagră anunță semnele iernii

Sfântul Dumitru este considerat şi patronul păstorilor, ziua lui fiind aceea în care, spune tradiţia, ciobanii află cum va fi iarna. Aceştia îşi aşază cojocul în mijlocul oilor şi aşteaptă să vadă ce oaie se va aşeza pe el. Dacă se va culca o oaie neagră, iarna va fi bună, iar dacă se va culca o oaie albă, anotimpul rece va fi aspru.

Un alt mod de a afla cum va fi iarna este acela de a urmări mersul oilor în dimineaţa sărbătorii Sf. Dumitru. Astfel, dacă dimineaţa se va trezi mai întâi o oaie albă, care va pleca spre sud, iarna va fi grea. Dacă se va trezi o oaie neagră şi va pleca spre nord, iarna va fi uşoară.

Potrivit altor tradiţii, dacă de Sfântul Dumitru este vreme aspră, iarna va fi bună, iar de va fi vreme bună, toamna va fi lungă şi frumoasă. Dacă Luna va fi plină şi cerul acoperit de nori, iarna va fi grea, cu zăpezi mari.

Citește și: Sfântul Dumitru, 26 şi 27 octombrie. Cine au fost Sfântul Dimitrie din Salonic şi Sfântul Dimitrie cel Nou

Focurile lui Sumedru

Ziua Sfântului Dumitru era, pe vremuri, şi o zi a soroacelor. Se terminau învoielile încheiate între stăpânii oilor şi ciobani la Sân-George, de unde şi zicerea că „la Sân-George se încaieră câinii, iar la Sâmedru se sfădesc stăpânii”. 

Tot de Sfântul Dumitru, se tocmeau servitorii pentru diverse treburi şi se stricau stânele. Ţăranii tundeau coama căilor până la trei ani, ca să aibă păr frumos.

În ajunul sărbătorii Sfântului Dumitru, în noaptea de 25 spre 26 octombrie, există tradiția de a se aprinde focuri (focurile de Sâmedru), peste care sar copii, pentru a fi sănătoşi tot anul. Focul are şi menirea de a alunga fiarele şi de a încălzi morţii. După ce focul este stins, ţăranii aruncă un cărbune în grădină, pentru ca aceasta să primească putere de a rodi, citează digi24.ro

Ce nu ai voie să faci de Sfântul Dumitru

Nu rupeți florile care au rămas neculese în grădini dacă sunt încă “în fire” și neofilite. În tradiția populară, frumusețea lor este înspre alinarea sufletelor celor morți.

De Sfântul Dumitru nu ai voie să folosești pieptănul, în caz contrar, vei atrage necazuri și primejdii.

În Bucovina, tradiția spune că cine seamănă usturoiul după ziua de Sfântul Dumitru va avea anul viitor parte numai de pagubă.

Cine are datorii ar trebui să le plătească până la Sfântul Dumitru pentru a-i merge bine tot anul viitor.

Multe din superstițiile românești sunt legate de starea vremii în ziua Sfântului Dumitru. O vreme înnorată de Sfântul Dumitru, cu vânt si ploaie prevestește zăpezi grele în iarna care va veni. Totodată, dacă producția de gutui este și ea îmbelșugată, atunci cu siguranță iarna va fi una lungă, cu zăpezi mari. Iarna va fi în schimb mai blândă dacă afară nu va ploua și cerul va fi senin.

În plus, femeile împart pentru sufletul celor morți bucate alese, dar și grâu fiert cu unt, lapte sau brânză. Se fac pomeni în aceasta zi și în biserica sunt pomenite numelor celor morți, în anumite zone ale țării existând obiceiul de a împărți colaci în forma de cruce, citează ziarulunirea.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel