Sfaturile unui președinte către profesorul fiului său
Data publicării:
Autor: Flaviu Predescu
WhatsApp
În mediul virtual, intern și internațional, circulă de ani buni o scrisoare care îi este atribuită celui de-al 16-lea președinte al Statelor Unite ale Americii (1861-1865), avocatul Abraham Lincoln (1809-1865).

Chiar dacă nu se poate identifica ușor sursa și contextul în care a fost creată sau publicată, „Scrisoarea lui Lincoln către profesorul fiului său”, este plină de adevăruri și de învățăminte, căpătând un caracter general. În ea se vorbește despre: încredere, adevăr, amabilitate, respect, empatie etc, ca ingrediente pe care profesorul trebuie să le folosească în formarea școlarilor. 

Scrisoarea lui Abraham Lincoln către profesorul fiului său

“Fiul meu va trebui să înveţe că nu toţi oamenii sunt sinceri şi oneşti.

Dar învăţaţi-l dacă puteţi minunăţia cărţilor… şi totuşi, daţi-i timp să se gândească la misterul etern al păsărilor cerului, al albinelor de sub soare şi al florilor de pe câmp.

În şcoală, învăţaţi-l că e mult mai onorabil să eşueze decât să trişeze…

Învăţaţi-l să aibă încredere în propriile-i idei, chiar dacă ceilalţi îi spun că se înşeală.

Învăţaţi-l să fie amabil cu oamenii amabili şi dur cu cei duri. Încercaţi să-i daţi fiului meu tăria de a nu urma mulţimea, să nu urmeze turma…

Învăţaţi-l să-i asculte pe toţi oamenii; dar învăţaţi-l de asemenea să selecteze ceea ce a auzit printr-un ecran al adevărului, şi să păstreze doar ce e bun.

Învăţaţi-l, dacă puteţi, cum să râdă când e trist… învăţaţi-l că nu e nicio ruşine în a plânge.

Învăţaţi-l să fie grijuliu cu cinicii şi să fie atent la linguşitori.

Învăţaţi-l să-şi „vândă” creierul celor care dau mai mult, dar niciodată să nu pună un preţ pe sufletul şi inima lui.

Învăţaţi-l să-şi astupe urechile la bârfă… şi să lupte când crede că aceasta este soluţia. Trataţi-l gentil, dar nu-l protejaţi, deoarece numai testul focului face oţelul bun. Lăsaţi-l să aibă curajul de a fi nerăbdător. Lăsaţi-l să aibă curajul de a fi brav.

Învăţaţi-l să aibă întotdeauna încredere sublimă în el însuşi, deoarece apoi va avea încredere în umanitate. Aceasta este o cerinţa mare, dar vedeţi totuşi ce puteţi face. Este aşa un copil de treabă, fiul meu!”

1. -imagine fara descriere- (abraham-lincolns-letter_75000800.jpg)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel