Sibiu: Expoziţie inedită cu personajele din ''Game of Thrones'', sculptate în mină de creion
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Un număr de 30 de micro-sculpturi în mină de creion, reprezentând personajele din serialul ''Game of Thrones'' sunt expuse, până pe 1 septembrie, într-un centru comercial din municipiul Sibiu, potrivit unui comunicat de presă.

"În plin sezon de vară, Shopping City Sibiu aduce legendara iarnă din 'Game of Thrones' sub forma unei spectaculoase expoziţii de micro-sculpturi în mină de creion. 30 de personaje şi simboluri ale serialului-fenomen sunt expuse la parter, în zona scărilor rulante, până pe 1 septembrie", se arată în comunicatul organizatorilor ineditei expoziţii.

Potrivit sursei citate, aceste sculpturi de mici dimensiuni sunt create de artistul rus Salavat Fidai. Pentru crearea unui singur personaj în mină de creion, artistul a avut nevoie de 12 ore de muncă.

"Lucrările necesită o migală şi precizie extraordinare, astfel că, pentru realizarea unei singure figurine, poate fi nevoie şi de 12 ore de muncă. Singurele ustensile pe care acesta le utilizează sunt un cuţit de sculptură, o lupă şi un microscop, pentru a putea adăuga detalii extrem de fine", mai susţin organizatorii.

Cei care vor vizita expoziţia pot admira, cu ajutorul unei lupe, sigiliile caselor Westeros, dragonii Reginei Daenerys, Regele Nopţii sau Tronul de Fier.

Lucrările prezentate în centrul comercial sunt doar o parte din portofoliului artistului rus, ce are opere expuse acum în galerii şi colecţii private din SUA, Australia, Italia, Emiratele Arabe Unite, Germania, China şi multe alte ţări.

Fanii "Game of Thrones" vor avea ocazia de a se fotografia la Sibiu şi cu un personaj legendar al serialului, unul dintre dragonii lui Daenerys. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel