'Am învăţat enorm din izolarea de două luni. Mi-am dat seama că în ultimii 6 ani eu am fost efectiv în carantină totală. Mi-am dat seama că trebuie să schimb câte ceva în viaţa mea, ca să mă dezvolt şi pe partea emoţională şi personală. Faptul că am stat în carantină 6 ani m-a ajutat să ajung numărul 1 mondial. Dar acum, ca să fiu fericită în viaţă şi fără tenis, încerc încet-încet să mai simt şi altceva, să mai văd şi altceva. Dar felul meu de a fi îmi spune la 10 seara să fiu acasă pentru că a doua zi dimineaţă am antrenament. Nu pot să mă desprind total, dar am progresat un pic. Şi sunt mândră', a spus Halep în interviul acordat site-ului unuia dintre sponsorii săi principali.
Simona Halep a menţionat că îi va fi greu o dată cu reluarea turneelor, la fel ca oricărui sportiv, şi că absenţa meciurilor oficiale se va simţi
'Va fi foarte greu acum pentru orice sportiv. Cea mai lungă pauză a mea înainte a fost de 3-4 săptămâni şi mi-a fost foarte greu (n.r. - când a revenit în competiţie). Pierzi ritmul, pierzi concentrarea... apoi fizic, dacă nu faci nimic o săptămână ţi-ai pierdut jumătate de an. Acum nu ştiu ce au făcut ceilalţi în perioada asta, poate unii au alergat, poate au făcut forţă, nu ştiu, nu pot să îmi dau cu părerea. Dar eu simt pe pielea mea că o să îmi fie puţin greu. Contează enorm că nu am avut meciuri oficiale. Poţi să te antrenezi 1 an, câte 5 ore pe zi, dacă nu joci un meci oficial, atunci când intri pe teren eşti out... adică nu eşti deloc în meci. E foarte mare diferenţa', a explicat Halep.
Jucătoarea română a recunoscut însă că s-a bucurat lunile petrecute acasă
'Pentru mine perioada asta a fost ideală pentru că am simţit cum e să trăieşti acasă trei luni fără să pleci nicăieri. Fără avioane, fără hoteluri, fără nimic-nimic. Mi-am făcut exerciţiile acasă, am mai tras şi chiulul pentru că mi-am permis... ştiind că nu vom juca până în august şi am zis că e timp. Am norocul să stau în pădure şi de la zi la zi înverzeau copacii. Şi acum am realizat că niciodată nu am stat acasă să văd cum se face primăvară, să văd armonia asta frumoasă. Am văzut pentru prima oară cum se desfăşoară natura... e incredibil. Acum îmi dau seama că au fost nişte ani, nu grei, dar într-o viteză permanentă.' a punctat Halep.
'Sunt dură cu mine, sunt cel mai mare critic al meu şi asta m-a ajutat'
'Am fost pe viteză şi tot timpul blocam tot. Aveam un singur obiectiv, tenisul şi nimic altceva. Sunt dură cu mine, sunt cel mai mare critic al meu şi asta m-a ajutat. Dar atunci când ceri de la tine mai mult şi mai mult, limita se duce... limita noastră nu e o limită fixă, poţi să o faci mai elastică. În 2017 când am pierdut a doua finală de Grand Slam, vorbesc de ea pentru că m-a marcat, puteam să zic că asta e limita mea... dar eu tot timpul mi-am împins limita şi uşor-uşor am câştigat', a afirmat jucătoarea.
Simona Halep (29 ani) a cucerit 20 de titluri în cariera sa, printre care Roland Garros (2018) şi Wimbledon (2019), şi a petrecut 64 de săptămâni pe primul loc în clasamentul mondial. În prezent, jucătoarea română se află pe locul al doilea în ierarhia WTA, îngheţată după suspendarea turneelor în luna martie, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Trei infuzii care ajută la curățarea rinichilor în mod natural
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Firea și Burduja au fost desemnați candidații PSD și PNL pentru București. Cine se retrage
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- PSD - PNL, candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja
- BANCUL ZILEI: Lucruri oribile spuse soției...
- Secretul tinereții fără bătrânețe: Vă vine să credeți că bărbatul din imagine are 60 de ani? Ce mănâncă omul care nu vrea să audă de botox
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană