„Mereu mă recuperez în țară și am încredere în medicii pe care îi am. E cel mai bine să fii acasă în momentele acestea”, a transmis sportiva, la momentul sosirii pe Aeroportul Otopeni, în fața jurnaliștilor. Întrebată despre cât de încurcată este de accidentarea survenită la Paris, aceasta a răspuns: „Total, pentru că nu pot să joc, nu pot să mă mișc, nu pot să fac nimic. Va fi o perioadă destul de dificilă, dar moral sunt bine. O iau ca atare și accept ce s-a întâmplat. Îmi doresc [să fiu bine], obiectivul este să fiu bine până la Olimpiadă”.
Participarea la Roland Garros, puțin probabilă
„Încă nu s-a decis, însă sunt mici șanse să particip la Paris (n.r., Roland Garros). Bineînțeles că este o dezamăgire foarte mare, dar mai am câțiva ani în față. Bine că s-a întâmplat acum și nu s-a întâmplat la 25 de ani pentru că este o accidentare destul de gravă. Sper să se mai întâmple peste vreo 10 ani, dacă voi mai juca. (...) De fiecare dată când am avut o problemă am revenit mai bine”, a mai spus sportiva originară din Constanța.
O accidentare comună, s-a întâmplat să vină acum
Medicii i-au recomandat lui Halep ședințe de gimnastică și înot. „Acest lucru mi-au recomandat medicii, dar primele două zile trebuie să stau, așa cum am spus, ca să se așeze tot ce pe acolo înăuntru. (...) După 10 ani în care joc săptămână de săptămână la cel mai înalt nivel, probabil și uzura și-a spus cuvântul, dar nu pot să spun că m-am simțit obosită. Chiar îmi revenisem după Madrid și mă simțeam bine și fizic, și ca tenis. Se întâmplă din câte am înțeles. E prima oară pentru mine, nu este ușor de gestionat”, a adăugat Halep.
Impresionată de Angelique Kerber
După ce adversara sa, Angelique Kerber, a ajutat-o după accidentare, Halep a spus: „Angie este o fată deosebită și ne înțelegem foarte bine. Am jucat de atâtea ori, deja suntem prietene. Da, s-a purtat foarte frumos cu mine și îi mulțumesc”.
VEZI ȘI: Halep, în lacrimi la Roma.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”