„Am avut mai mulți sponsori care m-au sprijinit în carieră. Cât despre federație, am avut și momente mai puțin bune. Și menționez asta pentru prima dată în viața mea. În 2011, când am jucat turul 3 la un Grand Slam pentru prima dată, în Australia, trebuia să vin în februarie acasă și să joc în Fed Cup.
Am făcut ruptură la abdomen și am anunțat dinainte că nu voi putea să particip pentru că am ruptură, voi trage cât pot la Australian Open și apoi îmi voi lua pauză. Și mi s-a comunicat că nu mai am voie la Centrul Național de Tenis! Au fost momente foarte grele, pe care eu le-am ținut în mine, dar a venit momentul să o spun, pentru că acum zâmbesc, nu mă mai afectează. Dar m-au afectat atunci când s-a întâmplat, așa că eu nu am cerut niciodată nimic de la federație”, a fost mărturisirea incredibilă a Simonei Halep, într-un dialog pe Youtube cu Andi Moisescu, conform Prosport.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Cele două zodii care vor da lovitura în luna mai
- Atenționare de călătorie pentru românii care pleacă în Grecia
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video