Simona Halep, vești proaste - S-a accidentat la mâna dreaptă
Data publicării:
Autor: Mircea F. Cristian
WhatsApp
Spre finalul meciului cu Brady, Simona Halep s-a dezechilibrat și a căzut, accidentându-se la mâna dreaptă.

După meci, Simona Halep a spus cum se simte, ea aducându-și aminte că s-a accidentat și la turneul din 2018:

”Cu siguranță a fost un meci greu. Am jucat anul trecut contra ei, iar meciul a ajuns în decisiv. M-am pregătit foarte bine. Sunt fericită că am câștigat și am ajuns în runda următoare. Mă simt foarte bine în Australia. Cred că în setul doi mi-am găsit ritmul. Am reușit s-o mișc mai mult pe teren și am servit mai bine. În aduc aminte că și în 2018 m-am accidentat în primul tur. Sper să repet parcursul de atunci (Simona a jucat finala atunci, pierdută contra lui Caroline Wozniacki - n.r.).

Mă doare puțin încheietura, dar nu mă gândesc la asta. Acum vreau să mă relaxez puțin și să mă recuperez pentru meciul următor. Este un sentiment frumos să-l am din nou pe Cahill lângă mine. Am o echipă foarte bună, care mă sprijină în fiecare moment”, a declarat Simona Halep.

Primul meci, primul pas către titlul Australian Open

Simona Halep şi-a pierdut serviciul în ghemul de debut al întâlnirii, Brady a avut apoi 2-0, 3-1 şi 4-2, dar Halep a reuşit egalarea, 4-4, şi a preluat conducerea (5-4). La 5-5, Halep şi-a pierdut serviciul la capătul unui ghem în care a trecut prin emoţiile unei posibile accidentări, dezechilibrându-se şi căzând pe spate. Simona a primit îngrijiri medicale în pauza dintre ghemuri, dar a putut continua şi a jucat cu mai multă determinare, salvând trei mingi de set şi trimiţând partida în tiebreak. Halep a rupt echilibrul la 3-2, cu un mini-break (4-2), Brady a egalat, 4-4, dar românca s-a desprins din nou, a avut 6-4 şi a încheiat cu 7-5. În final a câștigat ambele seturi.

Simona Halep a avut 2 aşi şi nu a făcut nicio dublă greşeală, în timp ce Brady a reuşit 4 aşi şi a comis 3 duble greşeli. Românca a avut procentaje mai bune la ambele servicii, a câştigat toate venirile la fileu, a avut mai puţine mingi direct câştigătoare (20-24), dar şi mult mai puţine erori neprovocate, 23-35.

Simona Halep şi-a asigurat 128.000 de dolari australieni şi 70 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe câştigătoarea dintre britanica Harriet Dart şi japoneza Misaki Doi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel