Singura șansă pentru revenirea Premier League. Anunțul de după conferință
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres
Meciurile pe teren neutru vor fi singurul mod în care sezonul Premier League ar putea să fie dus la final, au aflat cluburile într-o conferință de vineri.

Meciurile pe teren neutru vor fi singurul mod în care sezonul Premier League ar putea să fie dus la final, au aflat cluburile într-o conferință de vineri, conform BBC.

„Până la 10 stadioane" ar fi folosite pentru a da drumul campionatului ediția 2019-2020. În plus, prima ligă engleză ar avea nevoie de până la 40.000 de teste pentru jucători și personal, dacă cele 92 de meciuri rămase ar fi disputate.

Cluburile engleze au spus din nou că reluarea sezonului trebuie să fie „când este sigur și cel mai potrivit".

O întâlnire mai largă, cu toate sporturile

Conferința de vineri a precedat o altă întâlnire, ținută de Secretarul de stat în ministerul Culturii britanic Oliver Dowden, la care au participat experți medicali din câteva organizații sportive, guvern și NHS, pe tema „demarării plănuirii" pentru eventuala revenire a sportului.

La această întâlnire au participat reprezentanți din fotbal, uniunea de rugby, crichet, curse sportive și UK Sport.

Reprezentanții sportului au acceptat faptul că revenirea competițiilor va fi „un proces lung și detaliat", iar discuțiile din conferința de vineri au fost bazate în mod special pe reluarea antrenamentelor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel