Comisia pentru apărare a Senatului a organizat o dezbatere pe marginea proiectului iniţiat de Guvern privind căutarea persoanelor dispărute.
"Am avut astăzi prima întâlnire cu reprezentanţi ai instituţiilor implicate în soluţionarea unor astfel de sesizări cu privire la dispariţia persoanelor. Sunt foarte multe noutăţi prevăzute în acest proiect de lege şi anume înfiinţarea unei autorităţi teritoriale şi apoi o unitate centrală, care are ca atribuţii soluţionarea acestor sesizări. Ca element de noutate, este nevoia unui sistem integrat al circulaţiei informaţiilor între instituţiile venite să soluţioneze această sesizare. În momentul în care o persoană face o sesizare la 112, centralista completează câteva câmpuri, apoi pleacă la Poliţie, de la Poliţie merge la procuror. (...) Putem să vedem, transparent, cât de repede instituţiile statului reacţionează la solicitările noastre de dispariţie a unei persoane dragi - copil, vârstnic, persoane cu probleme cu dizabilităţi", a explicat Pauliuc, scrie Agerpres.
Controlul parlamentar anual
Ea a adăugat că un alt element de noutate îl constituie controlul parlamentar anual.
"Am solicitat, şi colegii au fost de acord cu mine, nevoia ca instituţiile statului, în speţă Poliţia, să facă raport cu privire la stadiul soluţionării dosarelor de dispariţii, unde se află, ce măsuri, dacă e nevoie de proceduri nou-introduse, astfel încât Legislativul să preia aceste dorinţe ale instituţiei şi să le transpună în lege", a precizat senatorul liberal.
Pauliuc s-a referit şi la nevoia de supraveghere a procurorului atunci când se avizează măsuri intruzive, legate de drepturi şi libertăţi.
"Mi s-a părut că este nevoie să respectăm cerinţele constituţionale, pentru că în proiectul de lege scăpase legiuitorului nevoia de o supraveghere a procurorului în momentul în care vorbim de avizarea unor acţiuni, unor măsuri care sunt intruzive atunci când vorbim de drepturi şi libertăţi şi anume acele mandate de interceptare, acele mandate de localizare", a afirmat ea.
STS și Ministerul de Interne, grup de lucru
Senatorul PNL a precizat că, până la următoarea dezbatere a proiectului, reprezentanţii STS şi cei ai MAI trebuie să constituie un grup de lucru.
"Cei de la STS, împreună cu cei de la Ministerul de Interne, trebuie să aibă un grup de lucru, să încerce să-şi pună cerinţele pe care ar trebui să le îndeplinească acest soft, astfel încât când avem legea aprobată, să nu mai pierdem timp, să aşteptăm încă un an de zile să transpunem acest proiect de lege în practică", a spus Nicoleta Pauliuc.
Senatul este prima Cameră legislativă sesizată cu acest proiect.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat