Leonardo Badea, viceguvernator BNR, a fost întrebat, marți, la dezbaterea organizată de trustul DC Media Group, dacă BNR poate inspira în continuare suficientă credibilitate marilor creditorilor internaționali „pentru țara noastră, pentru a nu fi retrogradați în rating, pentru a nu ajunge în situația dificilă în care România nu ar mai putea face împrumuturi din exterior și în felul acesta țara s-ar bloca”.
„Este o situație fără precedent, în sensul că, în acest moment, criza pandemică a dus la o situație de lock-down economic și la pierderi economice pe care altă criză - cel puțin în ultima perioadă - nu le-a mai generat. Provocările sunt multiple. E necesar să avem un mixt de politici fiscale, un minim de politici bugetare, alături de politica monetară. Lucrul acesta se întâmplă peste tot în Europa. Există pachete de stimulare fiscală fără precedent. Din păcate pentru România, noi avem mult mai puțin spațiu fiscal decât au alte țări. Dar există și o solidaritate europeană care s-a demonstrat a fi fără precedent. Ne face pe toți să înțelegem că e o luptă care se duce la nivelul umanității împotriva unui virus care are impact economic major”, a spus Leonardo Badea.
„BNR, așa cum a fost întotdeauna, rămâne o instituție profesionistă, echilibrată și serioasă, care încearcă să calculeze și să ia deciziile cele mai bune pentru a menține stabilitatea macro-economică, pentru a menține stabilitatea prețurilor. Am venit cu pachete diversificate de măsuri pe care le-am luat în această perioadă, pentru a da posibilitatea economiei noastre să răsufle și să poată să meargă mai departe”, a spus acesta.
Declarațiile au fost făcute în cadrul dezbaterii „Upgrade Romania – PLANUL DE REPORNIRE A ECONOMIEI LA 6 LUNI DE CRIZĂ PANDEMICĂ“, eveniment organizat, marți, 22 septembrie, de trustul de presă DC Media Group, din care fac DCNews TV, DCNews, DCMedical, DCBusiness, StiriDiaspora şi DefenseRomania.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- Românii apreciază mai mult influencerii și vedetele decât medicii și profesorii. Sociolog: În topul profesiilor din SUA, artiștii sunt la nivel cu electricienii
- Sistemul RO-Alert și copiii dispăruți. Despescu: Numai prin sprijinul comunității putem avea un rezultat rapid
- Răzvan Dumitrescu, întrebare pentru George Tuță: De ce trebuia să guverneze PNL cu USR când PSD-PNL asigurase stabilitate în trecut?