Potrivit surselor RealitateaPlus, femeia ar fi avut o alcoolemie de 0,60 mg de alcool pur în sânge atunci când a provocat accidentul. Psihologul Radu Leca a lansat o nouă ipoteză despre acest caz. Deși șoferița le-ar fi spus polițiștilor că a încurcat pedalele deoarece nu conducea des, altceva s-ar fi putut întâmpla în mașină.
"Lucrurile sunt simple. S-a vorbit despre o decuplare a doamnei, din actul șofatului. Domnule, se gândea la altceva. Dar la ce se gândea? La o ceartă, posibil. Cu cine? Cu soțul. Pe fondul certurilor din interiorul mașinii, doamna nu a mai fost atentă la șofat, doamna a fost atentă poate la o discuție. Acum, lucrurile sunt foarte clare. După ce a produs accidentul, după ce a mâncat bătaie, în fața anchetatorilor a refuzat etilotestul, spunând că are o problemă medicală. Din punct de vedere psihologic, nu pot să nu văd că un făptaș care a fost și lovit a reușit să se sustragă cu o explicație incredibilă. De abia aștept să văd rezultatele.", a declarat psihologul Radu Leca la RealitateaPlus.
Reamintim că două fetiţe, în vârstă de 6 şi 21 ani, au fost lovite pe o stradă din Capitală de o maşină scăpată de sub control.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"