Un tânăr de 21 de ani, implicat în accidentul produs vineri dimineața în apropierea comunei Călugăreni, județul Giurgiu, și care a fugit de la locul accidentului, a fost identificat și reținut de polițiști, el fiind cercetat pentru ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului, scrie Mediafax.
Conform IPJ Giugiu, în accidentul care a avut loc vineri dimineața pe DN 5, în afara localității Călugăreni, au fost implicate un autoturism și o autoutilitară. În urma impactului, două persoane au murit: un bărbat de 55 de ani, din municipiul București, pasager în autoutilitară, și o femeie de 47 de ani, din municipiul Giurgiu, pasageră în autoturism.
Șase persoane rănite
De asemenea, 6 persoane cu vârste cuprinse între 30 și 57 de ani au fost rănite și transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
„În urma cercetărilor efectuate s-a constatat faptul că un conducător auto de 21 de ani, din comuna Călugăreni, județul Giurgiu, a încălcat marcajul longitudinal dublu continuu ce desparte sensurile de circulație și nu a acordat prioritate de trecere autoturismului implicat în evenimentul rutier care, pentru a evita impactul cu acesta a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autoutilitara”, a transmis IPJ Giurgiu.
Prins după ce a fugit
După accident, tânărul de 21 de ani a fugit, fiind identificat ulterior de polițiști.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu a dispus continuarea urmăririi penale față de tânărul de 21 de ani, sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, urmând că sâmbătă să fie prezentat Parchetului de lângă Judecătoria Giurgiu cu propunere legală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Prof. univ. dr. Mircea Duțu, semnal de alarmă asupra reformării profesiei juridice: Robotul a participat la admiterea în magistratură și a trecut cu brio / video