10 dintre cele mai urmărite one-man show-uri din repertoriul unteatru, parte dintre ele reinterpretate sub forma unor exerciții teatrale și muzicale filmate în spații neconvenționale, se pregătesc de întâlnirea cu publicul din întreaga țară,prin intermediul platformei VoD cinematic.unteatru.ro. Producțiile sunt disponibile online, în secțiunea dedicată SolitAct, unde vor putea fi urmărite gratuit până pe 10 noiembrie.
În vremuri în care distanța dintre public și atmosfera din sala de spectacol devine din ce în ce mai mare, teatrul are nevoie să se adapteze noului context pentru a continua să existe. 2020 a schimbat regulile jocului, oferind din ce în ce mai multe valențe ecranelor calculatoarelor, televizoarelor și telefoanelor.
Convențiile se renegociază, iar instrumentele necesare dezvoltării unei noi producții, astfel încât aceasta să devină nu doar
accesibilă publicului, ci și atractivă privitorilor, sunt tot mai numeroase. Sălile de teatru s-au mutat în sufrageriilor celor care aleg în continuare să urmărească spectacole create pentru a fi jucate pe scenă. Pentru a le oferi spectatorilor o experiență de vizionare cât mai autentică, unteatru a lansat o nouă provocare în rândul artiștilor, invitându-i să reinterpreteze câteva dintre monodramele montate în ultimii 10 ani pe scena teatrului independent.
Colecția de exerciții SolitAct reunește 10 astfel de monodrame, toate filmate și montate la o calitate premium, unele în sala unteatru, altele în spații neconvenționale, indoor și în aer liber. O întâlnire aproape personală cu protagoniștii unora dintre cele mai apreciate one-man-show-uri, fiecare dintre cele 10 producții va aduce privitorul față în față cu personajul, într-o încercare de a micșora distanța impusă de contextul actual.
Richard Bovnoczki, Radu Iacoban, Sabrina Iașchevici, Valentina Zaharia și Alex Ștefănescu se numără printre actorii
care au acceptat invitația de readuce în casele iubitorilor de teatru cele 10 povești privite dintr-un nou unghi. Pentru că nimeni nu ar trebui să se simtă cu adevărat singur, după vizionarea producțiilor online, spectatorii sunt invitați să intre în dialog cu artiștii invitați, trimițând impresii despre cele 10 exerciții la adresa de email.
[email protected].
Despre unteatru
Un proiect independent lansat în urmă cu 10 ani, unteatru s-a remarcat în peisajul cultural autohton prin producții de calitate, apreciate nu numai de publicul bucureștean, ci și de juriile marilor festivaluri de profil. O întreagă comunitate de artiști s-a format de-a lungul timpului în jurul acestui spațiu construit din dorința de a oferi un mediu al libertății totale de exprimare prin teatru.
În 2019, unteatru a fost distins cu Premiul deexcelență UNITER – cea mai importantă recunoaștere oferită unei instituții artistice de către profesioniștii din lumea teatrului. În tot acest timp, proiectul s-a susținut exclusiv din și prin vânzarea de bilete, cele mai multe dintre spectacole fiind produse cu resurse minime, din dragoste pentru teatru.
SolitAct este un proiect organizat de unteatru, cu sprijinul Ministerului Culturii. potrivit unui comunicat de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!