Soluții pentru terminale inteligente. Reuniune de gradul zero la Atena
Data publicării:
Autor: Flaviu Predescu
WhatsApp
Directorul General al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, Mireille Rădoi, participă în perioada 24-30 august, la World Library Information Congres (IFLA- International Federation of Libraries Association), cu tema „Bibliotecile: dialog pentru schimbare”, care are loc la Atena, Grecia, sub înaltul patronaj al Președintelui Republicii Elene, domnul Prokopis Pavlopoulos, arată un comunicat BCU.

„Dezbaterile ediției din acest an privesc subiecte de actualitate imediată, precum rolul bibliotecilor în combaterea fenomenului Fakenews, controversele create de legislația europeană privind protecția datelor personale (GDPR), impactul noilor tehnologii digitale, noile modalităţi de colectare şi analiză a datelor (data mining), drepturile de autor şi libertatea intelectuală.

De asemenea, în cadrul evenimentului, a fost prezentată strategia IFLA pentru perioada 2019-2024, ce are ca principale direcții strategice: a) consolidarea prezenței bibliotecilor ca „voce globală"; b) ameliorarea practicii profesionale; c) conectarea şi întărirea câmpului ştiinţific; d) optimizare instituțională."

„Provocarea adresată profesioniştilor în ştiinţele informării este dată de evoluţiile fără precedent din IT&C care somează bibliotecarii să-şi adapteze competenţele, astfel instituţile trebuie să se alinieze la exigenţele unor utilizatori din ce în ce mai dependenţi de terminale inteligente" – a declarat Mireille Rădoi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel