Opiniile asupra modului în care guvernele au gestionat lupta împotriva pandemiei de COVID-19 diferă enorm în Europa, potrivit unui sondaj dat publicităţii joi, care arată că italienii sunt deosebit de duri în privinţa Uniunii Europene, relatează AFP. Sondajul a fost realizat în iunie şi iulie pentru think tankul More in Common (Destin comun), dar a fost făcut public abia joi, după ce a fost comunicat unor oficiali cu rang înalt de la Berlin, Paris, Bruxelles şi Londra.
El oferă indicii despre ce a contribuit la decizia istorică a statelor membre ale UE, totuşi divizate, de a finanţa în comun planul uriaş de relansare a Europei.
Italienii, cei mai dezamăgiţi
Rezultatele arată o dezamăgire a italienilor faţă de UE, pe fondul unei lipse de solidaritate din partea partenerilor europeni pe măsura agravării crizei, în special din partea Olandei, care au acceptat planul de relansare cu numeroase reticenţe şi după discuţii aprinse la summitul european din iulie.
Doar 33% dintre italienii chestionaţi declară că apartenenţa la UE este un lucru bun, iar 44% dintre aceştia afirmă că încrederea lor în Uniune a scăzut în timpul crizei.
Sondajul evidenţiază, de asemenea, o reacţie foarte diferită la criză în ţările europene studiate (Franţa, Germania, Italia, Olanda, Polonia, precum şi Regatul Unit, nemebru al UE), scrie Agerpres.
Unde sunt reacţii pozitive
Majoritatea persoanelor chestionate în Regatul Unit (62%), Olanda şi Germania (57% în fiecare din cele două ţări) declară că pandemia "a arătat că cei mai mulţi oameni din ţara noastră sunt preocupaţi unii de alţii". În Franţa, această cifră este de numai 40%.
Francezii sunt, de asemenea, negativi cu privire la faptul dacă răspunsul naţional la COVID-19 i-a făcut "mai mândri de ţara lor", doar 39% se declară "mândri". Procentul este identic pentru Regatul Unit.
De cealaltă parte, mândria naţională domneşte în Germania şi Olanda, unde circa două treimi dintre repondenţi s-au declarat mândri de modul în care ţara lor s-a comportat în timpul crizei.
La întrebarea dacă guvernul a fost "competent" în faţa pandemiei, 72% dintre germani răspund afirmativ, faţă de numai 40% dintre francezi şi britanici.
Iar persoanele chestionate în Franţa nu par convinse pentru viitor: abia 35% dintre acestea se declară "încrezătoare în capacitatea guvernului de a răspunde provocărilor care ne aşteaptă". Proporţia atinge 67% în Olanda şi 60% în Germania.
Sondajul a fost realizate prin metoda cotelor, pe un eşantion de 2.000 de persoane în fiecare ţară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor