SONDAJ intern PMP. SCORUL lui Băsescu: Am plecat de la 4% în competiția cu Sorin Oprescu și am câștigat
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
Traian Băsescu a făcut declarații explozive de la Bruxelles despre alegerile locale pentru București. 

Datele dintr-un sondaj intern comandat de PMP arată că, la întrebarea ”Care a fost cel mai bun primar al municipiului București?”, Gabriela Firea se bucură de procentul de 34%, Traian Băsescu de 25%, Sorin Oprescu- 17%. 

Traian Băsescu a spus că are un mandat de europarlamentar, din care câștigă ”foarte bine”, poate să facă politică externă, dar afirmă că ar fi ”extrem de tentat să continue proiectele începute la București”. Fostul președintele susține că e ”mare lucru” că bucureștenii, după 16 ani, îi acordă 25%. ”E o bună bază de plecare într-o competiție electorală” a afirmat Traian Băsescu.

”Dacă intru în competiție, nu intru să pierd”

La întrebarea ”Cu cine ați vota?”, sondajul comandat de PMP are următoarele rezultate: Gabriela Firea - 41%, Nicușor Dan - 34%, Traian Băsescu 15%. 

Replica fostului președinte a fost că e un scor foarte bun de pornire: ”Aduceți-vă aminte că eu am plecat de la 4% în competiția cu Sorin Oprescu și am câștigat”. 

”Dacă intru în competiție, nu intru să pierd” a spus Traian Băsescu, la Digi24. ”Multe se pot schimba într-o campanie” a mai afirmat Traian Băsescu, care a spus că va merge pe lucruri extrem de precise. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel