Sorin Cîmpeanu anunță când se închid școlile. Până atunci, teste de salivă pentru elevi
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
Sorin Cîmpeanu a anunțat că miercuri va fi prezentată o situație actualizată a numărului de îmbolnăviri în rândul elevilor şi cadrelor didactice.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a făcut mai multe declarații de presă cu privire la situația în care se vor putea închide școlile. Acestea vor funcționa în regim online doar în momentul în care se va impune de către DSP un ordin de carantinare. 

”Miercuri vom prezenta situaţia actualizată a numărului de îmbolnăviri în rândul elevilor şi cadrelor didactice. Azi încercăm să centralizăm formularele privind intenţia de vaccinare în rândul elevilor. Semnalele nu sunt cele mai bune. Şcolile se vor închide atunci când va apărea un ordin de carantinare. Dacă avem un număr de clase, cel puţin jumătate, se suspendă întreaga activitate cu predare fizică în toată şcoala. Trebuie să se obţină şi avizul DSP”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Teste de salivă pentru elevi

Până când se vor lua măsuri de închidere a unităților de învățământ, elevii vor fi testați anti-COVID-19 prin salivă. 

”Atât premierul, cât și Ministerul Educaţiei lucrează pentru a estima numărul necesar de teste non-invazive pe baza de salivă. Ordinul comun al Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii prevede intensificarea controalelor în şcoli pentru verificarea respectării regulilor sanitare în şcoli. În condiţiile în care rata de infectare creşte mult, DSP poate dispune carantinarea şi activităţile care se mai pot desfăşura. Premierul a solicitat celeritate. E vorba de o achiziţie de nivel foarte mare. Au rămas din cele 14 săptămâni de şcoală care urmează să se încheie 11 săptămâni, 3,2 milioane de beneficiari.

Înseamnă 3,2 milioane de beneficiari, înseamnă 6,4 milioane de teste, înmulțit cu 11 săptămâni înseamnă 70 milioane de teste pe bază salivă. În toată această perioadă se fac teste în şcoli. S-au suplimentat cu 280.000 de teste în şcoli. Testele vor fi putea fi utilizate nu numai în situaţia apariţiei de cazuri în şcoli, ci şi pentru testarea elevilor care vor să revină în a opta zi la şcoală. Acolo unde există cabinete medicale şcolare există şi teste. Unde nu există cabinete medicale şcolare, am solicitat să se adreseze DSP.

Elevii nu fac testul pe cont propriu. Am transmit o instrucţiune. Acolo unde există cabinete medicale, există şi cabinete medicale şcolare. Se pot testa la şcoală în a opta zi. În trei săptămâni nu a fost niciun elev şi niciun părinte care să dorească acest lucru.

Testele sunt non-invazive

Există doar prevederea testelor non-invazive disponibile atât pentru elevi, cât şi pentru cadre didactice. Miercuri vom prezenta situaţia actualizată a numărului de îmbolnăviri în rândul elevilor şi cadrelor didactice. Azi încercăm să centralizăm formularele privind intenţia de vaccinare în rândul elevilor. Semnalele nu sunt cele mai bune.

În lunile februarie, martie, aprilie, am solicitat public şi autorităţilor să se autorizeze testele non-invazive pe bază de salivă. Am constat că sunt teste europene prin care aceste teste pot fi administrate de copii de vârstă mică. Una dintre cerinţe e să fie uşor administrabile. Toate variantele sunt posibile. Dacă insistăm pe teste care să necesite personal sanitar, ştim că personalul sanitar e depăşit de situaţie. Aceste teste există. E nevoie de acordul părinţilor. Testele non-invazive nu vor putea fi folosite în corona forms. Elevii vaccinaţi vor avea în continuare parte de teste. Şi cei vaccinaţi pot fi purtători”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel