Sorin Cîmpeanu: Elevii revin la școală „cel puțin” după cele trei scenarii existente
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Sursă foto: Gov.ro
Sursă foto: Gov.ro
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a modificat informațiile oferite la finalul lunii martie și a anunțat că elevii vor reveni la școală, în cel mai pesimist scenariu, după sistemul deja existent, pe gradele verde, galben și roșu.

Întrebat despre cum se va desfășura activitatea didactică după vacanța de o lună din aprilie, Sorin Cîmpeanu a răspuns, pentru Digi 24: „Toți elevii revin la școală cel puțin după scenariile cunoscute: verde, toți elevii sunt la școală, prezență fizică, acolo unde rata de infectare este sub 1 la mie; elevii din învățământul primar, inclusiv clasa pregătitoare, plus grădinițele, plus clasele terminale, în scenariul galben, unde rata de infectare este între 1 și 3 la mie; grădinițe, învățământ primar, inclusiv clasa pregătitoare, clasele terminale cu acea condiție epidemiologic, în scenariul roșu, la rata de infectare mai mare de 3 la mie și până la intrarea în carantină”.

Ministrul Cîmpeanu a adăugat elevii vor reveni în școli „cel puțin” după acest format, repetând principiile pe care le-a transmis pe 30 martie, cu excepția testelor rapide prin salivă. Astfel, dacă (1) se respectă regulile de igienă și protecție în școli, (2) campania de vaccinare continuă în ritmul bun de acum și (3) experții în sănătate nu recomandă închiderea școlilor, atunci toți elevii vor reveni în bănci, după vacanță. Pentru a citi mai multe despre declarațiile ministrului de luna trecută, vedeți această știre.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel