Pintea a fost prezentă miercuri seară, în staţiunea Saturn, la deschiderea lucrărilor celei de-a V-a ediţii a Şcolii de vară a pacienţilor cronici, organizată de Asociaţia Transplantaţilor din România în colaborare cu Primăria Mangalia.
'Am venit în calitate de membru al asociaţiei. Când elaborăm acte normative în Ministerul Sănătăţii schimbăm destine. Au fost deja modificate acte normative pentru a se facilita accesul pacienţilor la Programul de dializă şi a fost majorat tariful pentru acest serviciu medical. În viitor, pentru transplant, deoarece avem nevoie de organe pentru această activitate, împreună cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Transplant intenţionăm să impulsionăm activ procesul de donare.
Din 15 septembrie, vom pune în dezbatere publică un act normativ cu indicatori de management pentru activitatea de transplant la nivelul spitalelor judeţene, astfel încât toate aceste unităţi să dezvolte centre de prelevare', a spus Sorina Pintea, la întâlnirea cu pacienţii, potrivit informării MS.
Tot în domeniul transplantului, Ministerul Sănătăţii a semnat acorduri cu Moldova şi Ungaria, iar în această perioadă se negociază cu Italia şi, de asemenea, împreună cu CNAS, va fi elaborat un pachet de servicii medicale pentru pacientul posttransplant, astfel încât să beneficieze de servicii medicale integrate. 'Aştept propuneri şi pentru alte patologii, deoarece foarte multe modificări legislative s-au realizat în urma dialogului cu pacienţii', a afirmat ministrul Sănătăţii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!
- AFM, finanțare de 1900 de euro pentru fiecare familie unde venitul pe membru este sub 1700 de lei. Ce este programul ”Prima Conectare”. ”Aduceți civilizația în casa omului”
- Alternativa din capitalele europene, după interzicerea centralelor pe gaz. Ștefan Pălărie (USR): Nu transportă gaz până în apartament
- BANCUL ZILEI: După căsătorie...
- Dan Negru mai vrea o lege dacă se decide închiderea supermarketurilor în weekend: Să-i interzică lui Bartoș!
- Şedinţă de Guvern: Modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, pe ordinea de zi
- Strategul Cristian Socol, reacție la ultimele date Eurostat despre România. Am depășit și Ungaria. Cea mai mare viteză din ultimii 10 ani
- Alexandru Rafila, reacție după ce Oana Sivache (ASSMB) a fost inculpată de DNA
- Oana Zăvoranu bagă televiziunile în faliment. Cât spune Cristi Brancu că ar cere bruneta pentru o înfățișare
- Un înlocuitor al zahărului, mai dăunător decât zahărul în sine. Medicii trag un semnal de alarmă: Evitați-l!