Sorina Pintea: SJU Craiova a avut bani pentru aparatură, pentru angajare de personal, dar a existat rea-voinţă
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat luni, după o întâlnire cu şefii de secţie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Craiova, că unitatea a avut la dispoziţie fondurile necesare pentru achiziţia de aparatură, repararea computerelor tomograf, angajare de personal, dar sunt persoane 'care nu doresc ca lucrurile să se mişte', pentru că există 'foarte, foarte multă rea-voinţă'. 

'Am avut o discuţie cu şefii de secţie din acest spital, pentru că în ultima vreme au fost prezentate în presă câteva cazuri care nu fac cinste acestui spital, care teoretic ar trebui să fie perla Olteniei. Am avut Corpul de control al ministerului, am avut o verificare pe Programul Naţional de Oncologie şi am vrut să prezint aceste lucruri şefilor de secţie, astfel încât să mişcăm ceva. MS a alocat SJU Craiova pentru anul acesta 20 de milioane de lei pentru echipamente şi aparatură medicală şi am vrut să văd în ce stadiu este achiziţia acestor aparate şi cum au fost ele repartizate pe secţii. Din păcate, gradul de cheltuire a banilor este de 10%, s-au cheltui până acum două milioane de lei.'

'Procedurile sunt în curs şi sper că până la sfârşitul anului se va achiziţiona aparatura de care are nevoie acest spital. Am constatat că în aproape doi ani de zile două computere tomograf nu au fost reparate. Acum s-a stricat şi al treilea. (...) Probabil că este privatul în curte. Am discutat cu doamna director financiar şi mi-a explicat că lucrurile trebuiau făcute mult mai repede, dar probabil că cineva nu a vrut. Deşi am mai discutat şi altă dată, s-a pus din nou problema personalului, că nu ar fi existat buget, că nu ar fi existat stat de funcţii. Există. Dar a existat foarte, foarte multă rea-voinţă', a declarat presei Sorina Pintea. Potrivit ministrului Sănătăţii, şi în zona de oncologie au fost descoperite foarte multe nereguli la SJU Craiova şi nu a fost nimeni tras la răspundere, pentru că pacienţii ar fi rămas perioade lungi de timp fără medicamente.

'Din Craiova ne veneau foarte multe veşti că nu există citostatice. Foarte interesant pentru mine era că o parte din acele citostatice erau în toată ţară, numai la Craiova nu erau. Corpul de control a scos la suprafaţă că existau nişte proceduri foarte greoaie. Nu exista comunicare între farmacie, achiziţii, coordonator de program naţional, iar sincopele în aprovizionare nu erau justificate şi nu răspundea nimeni că acei pacienţi rămâneau o perioadă fără medicamente', a spus Pintea. Acesta a precizat că şeful Corpului de control va reveni la Craiova, 'nu să taie capete', ci să încerce 'să organizeze puţin activitatea', inclusiv în zona de resurse umane, de unde a plecat şeful 'şi foarte bine că a plecat'.

Pintea a reamintit că la SJU Craiova au fost schimbaţi trei manageri în ultimii doi ani, iar lucrurile au rămas la fel, motiv pentru care nu va mai recurge la schimbarea managerului şi a directorului medical, 'ci îi va aduna împreună cu cei de pe secţie'. 'În octombrie vom deschide radioterapia, dar mai e nevoie de un medic. S-a scos în sfârşit postul la concurs, se vor scoate posturi la concurs pentru clinica de cardiologie, pentru că există buget şi există posturi în statul de funcţii, dar, aşa cum am spus, şi insist, a fost o nepricepere şi o indolenţă cum rar mi-a fost dat să văd. Putem avea cadre medicale extraordinare, dar dacă nu ştim să organizăm activitatea medicală... Până la urmă, le-am spus celor din sală că noi toţi suntem aici ca angajaţi în sistemul public de sănătate, să deservim pacienţii care vin în sistemul public şi suntem pentru pacienţi. Iar din tot ce am văzut eu aici, pacientul era... Am aflat foarte multe lucruri la această discuţie directă şi eu sper că toţi au înţeles ce am mai spus când am mai fost şi am spus acum foarte, foarte apăsat. A mai fost un control la ATI, când s-au dat amenzile cele mai mari din istorie, pentru că statistica era înfiorătoare: un pacient din patru murea. Statistica s-a îmbunătăţit foarte mult, pentru că cei care au venit acum vor să facă, dar singuri nu pot. Deci trebuie sprijiniţi', a subliniat Pintea. Potrivit ministrului Sănătăţii, Oltenia merită un alt spital, dar până când spitalul regional va fi gata, lucrurile nu pot fi lăsate în această situaţie la SJU Craiova, iar un alt exemplu de neregulă în acest spital este că nu se face tromboliză.

'Tromboliza se face la Vaslui, se face la Brăila, se face la Zalău, se face la Baia Mare, în anumite spitale se face dinainte de a fi incluse în acest spital. Tromboliza se face începând de mâine şi la Craiova, cu condiţia să se repare cât de repede computerul tomograf. Există şi medici, există şi materiale sanitare, există şi soluţii, e nevoie de voinţă', a precizat Pintea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel