Spitalele COVID-19, PLINE. La Matei Balş, pacienţii primesc oxigen pe holuri. Ce spun medicii
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Pacienţii COVID-19 de la Institutul Matei Balş nu mai au loc în saloane, aşa că primesc oxigen pe holuri, în paturi improvizate. 

„Cam așa arată holurile spitalului Matei Bals cu bolnavi de Covid, este înspăimântător, nu mai au pe unde să îi așeze, pacienții stau pe scaune la oxigen, sunt internați pe paturi de campanie. Terapia intensivă s-a mutat pe holuri. Nici nu vreau să vă spun ce muncă duc medicii, de dimineață nu i-am văzut să bea un pahar de apă. Oameni buni, trebuie să înțelegem că sistemul sanitar nu mai are cum să facă față, cât de curând intră în colaps, dacă nu e deja”, a scris Constantin Vasile Ifteme pe Facebook. 

Bărbatul a pus şi mai multe fotografii cu situaţia din Institut. 

Adrian Marinescu, reacţie: Pacienţii trebuie să fie ajutaţi 

„Vedem o realitate a acestor zile și situația nu e numai la Matei Balș. În condițiile în care în Capitală avem în mod constant 1.500 de pacienți și, hai să facem un calcul, să ne gândim că 20 la sută dintre aceștia au nevoie de oxigen, au nevoie de un loc să se interneze, e clar că numărul de locuri pe care îl avem - și indiferent cât am reuși în fiecare zi să facem și asta se întâmplă și sâmbăta, duminica - nu este suficient. Și atunci pacienții trebuie să fie ajutați. Până în momentul când reușim să-i transferăm în altă parte sau să facem locuri în spital, ei rămân în camera de gardă. E adevărat că primesc tratamentul cu oxigen, primesc tratamentul necesar, dar sunt imaginile pe care dvs. le vedeți. E, până la urmă, un lucru real”, a explicat, marți seara, la Digi24, medicul Adrian Marinescu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel